Simona Halep, locul I WTA, a câştigat a doua oară turneul de categorie WTA Internaţional Shenzhen Open, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-0, pe deţinătoarea titlului, sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6. Acesta este al 16-lea trofeu din cariera jucătoarei române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Halep a reuşit două break-uri, unul la scorul de 2-1 şi celălalt la scorul de 4-1 pentru a-şi trece primul set pe tabelă, după 25 de minute.

În setul al doilea, Siniakova a avut prima ei minge de break în acest meci la scorul de 2-1. Jucătoarea cehă a fructifcat-o, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Siniakova a mai câştigat o dată pe serviciul Simonei Halep, apoi a luat toate ghemurile, impunându-se cu 6-2, după 53 de minute.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Decisivul a încpeut cu un break al Simonei Halep. Liderul WTA a fost apoi de neoprit în a-şi lua revanşa în faţa jucătoarei cehe. Românca a încheiat partida cu 6-0, după o oră şi 13 minute de joc

În singura lor întâlnire anterioară, Siniakova, 21 de ani şi 1,74 metri înălţime, a învins-o pe Simona Halep la ediţia precedentă a turneului de la Shenzhen, în faza optimilor de finală, scor 6-3, 4-6, 7-5. Atunci, a fost prima victorie a sportivei cehe în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA (Halep era pe locul 4 atunci).

Anul acesta, calificarea în finala de simplu este recompensată cu un cec în valoare de 81.251 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 163.260 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Din cauza ploii care a căzut la Shenzhen, finala a fost mutată în sală, nefiind transmisă la TV şi disputându-se fără spectatori.

Halep şi Siniakova vor fi adversare şi în finala de dublu, care va avea loc după cea de simplu, tot în sală. Perechea cehă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie numărul 1, va întâlni în ultimul act echipa Simona Halep/Irina Begu.

Până în finala de simplu, Halep le-a învins pe rând pe americanca Nicole Gibbs, locul 110 WTA (scor 6-4, 6-1), pe chinezoaica Ying-Ying Duan, locul 91 WTA (3-6, 6-1, 6-2), pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 73 WTA (6-2, 6-2) şi pe Irina Begu, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 4 (6-1, 6-4). Siniakova o învinsese în semifinale pe rusoaica Maria Şarapova, în trei seturi.

Simona Halep a mai câştigat Shenzhen Open la simplu în 2015. Ea a disputat, sâmbătă, a 28-a finală din carieră.

Titluri WTA de simplu: 16 - Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 12 - Beijing (Premier Mandatory) Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Următorul turneu la care va participa Simona Halep va fi Australian Open (15-28 ianuarie). Ea va fi cap de serie numărul 1 la primul Grand Slam al anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.