Revenit la Santos la sfârşitul lunii ianuarie, Neymar a marcat, duminică, primul său gol. Brazilianul a transformat un penalti provocat chiar de el împotriva echipei Agua Santa, într-un meci din campionatul statului Sao Paulo.
El a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 14.
Acesta a fost cel de-al 139-lea gol al lui Neymar în 234 de apariţii pentru Santos, pe care a părăsit-o în 2013 pentru a ajunge la Barcelona în Europa. A fost, de asemenea, primul său gol din 3 octombrie 2023. Fostul jucător al lui Paris Saint-Germain evolua atunci la clubul saudit Al-Hilal, cu care şi-a reziliat contractul la sfârşitul lunii ianuarie pentru a reveni în ţară.
Aventura lui Neymar în Golf a fost punctată de o serie de accidentări care l-au ţinut în mare parte departe de teren. Cel mai bun marcator al naţionalei braziliene a apărut doar în şapte meciuri pentru Al-Hilal în peste un an şi jumătate
Revenirea sa la Santos, deşi aclamată, a stârnit îngrijorări cu privire la forma sa fizică şi la nivelul actual de fotbal. Duminică, pe lângă golul său, el a oferit o pasă de gol o altă premieră în cele patru meciuri pe care le-a jucat de la sosirea în Brazilia. Echipa sa a câştigat cu 3-1.
ELE DRIBLOU TODO MUNDO E CONSEGUIU O GOL! ASSIM FOI O PRIMEIRO GOL DE NEYMAR EM SUA VOLTA AO BRASIL! JOGA MUITO!
— TNT Sports BR (@TNTSportsBR) February 17, 2025
NEY DAY EXCLUSIVO! Santos x Água Santa está AO VIVO E EXCLUSIVO na @tntbr e na @streammaxbr! Assine pelo link para assistir: https://t.co/sCqAAtaMax… pic.twitter.com/FaOWghoBFH

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.