Rivali pe pistă în timpul sezonului de Formula 1, englezul Oliver Bearman şi argentinianul Franco Colapinto sunt rivali şi în viaţa privată. Cei doi tineri piloţi ar fi avut o relaţie cu aceeaşi femeie, o studentă la drept, dar şi cu activităţi de influencer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Considerat una dintre marile speranţe ale paddock-ului, Oliver Bearman a disputat deja o cursă la volanul unui Ferrari la începutul lunii martie, înainte de a obţine în cele din urmă un loc la Haas în sezonul următor. Dar, deşi britanicul a debutat cu dreptul în Formula 1, el ţine prima pagină a ziarelor de peste Canalul Mânecii pentru un cu totul alt motiv.

Potrivit relatărilor din The Sun şi Daily Mail, „Ollie” Bearman se află în prezent în centrul unui triunghi amoros. Ceea ce face această poveste atât de specială este faptul că englezul în vârstă de 19 ani se află în competiţie cu Franco Colapinto... un pilot recent lansat în F1 cu echipa Williams.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

După mai multe luni de relaţie cu iubita sa, Estelle Ogilvy (22 de ani), Oliver Bearman s-ar fi despărţit acum de tânără. Studenta la drept, care a apărut în paddock în anumite weekenduri de curse în trecut, ar fi fost iubita lui Franco Colapinto (21 de ani) înainte de a ieşi cu Oliver Bearman.

Conform The Sun, relaţia dintre Estelle Ogilvy şi pilotul argentinian s-ar putea să se fi reluat după despărţirea ei de „Ollie” Bearman.

Deşi probabil au încetat să se mai urmărească în social media după prima lor despărţire, influenceriţa şi Franco Colapinto şi-au reluat raporturile online.

 

În singura cursă la care au participat în acelaşi timp, pe 15 septembrie la Grand Prix-ul Azerbaidjanului, argentinianul a terminat pe locul opt, în timp ce britanicul a trebuit să se mulţumească cu locul zece.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.