Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că Ministerul Educaţiei a fost cel care a propus revenirea la trimestre în structura anului şcolar, dar că urmează un proces de consultare şi de dezbatere pe această temă. Cîmpeanu a menţionat că, din 1998, de când au fost introduse semestrele, calitatea învăţământului a scăzut şi a crescut abandonul şcolar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat luni seară, la Digi24, dacă sigur vor fi introduse trimestrele în structura anului şcolar de anul viitor, Sorin Cîmpeanu a explicat că aşteaptă punctul de vedere al specialiştilor.
 
”Nu. Sigur este propunerea Ministerului Educaţiei. Am spus că vom avea un proces de consultare şi de dezbatere bazat pe ceea ce aştept să primesc de la Institutul de Ştiinţele Educaţiei, de la experţi în ştiinţele educaţiei cu privire la modalităţile în care putem îmbina această formă care se pliază perfect peste  prdagocia modernă, module de învăţare, de 6-8 săptămâni, în alternanţă cu săptămâni de repaus, care schimbarea de formă trebuie să fie dublată de o schimbare de fond. Este vorba de partea de evaluare de care avem atât de mare nevoie. Astăzi, spre exemplu, aproape toată ziua am petrecut-o cu colegii care au competenţe în domeniu pentru a vedea ce putem face pentru standardizarea evaluării. Sunt câteva soluţii pe care deja le-am identificat, avem nevoie şi de alte soluţii care să vină în paralel cu această nouă formă de organizare care, având 5 vacanţe, dintre care trei sunt poziţionate foarte clar, este vorba de vacanţa sărbătorilor de iarnă, de vacanţa sărbătorilor Pascale şi de vacanţa de vară, intercalate cu o săptămână de vacanţă în luna octombrie pentru toţi elevii şi o săptămână de vacanţă în luna februarie pentru toţi elevii. Deci iată, cinci vacanţe”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
 
Ministrul Educaţiei a mai declarat că în cele trei trimestre vor fi cuprinse şi Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde.
 
”Cele 3 trimestre ar putea să cuprindă şi Săptămâna Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde, de asemenea, săptămâni în care elevii ies dintre pereţii şcolii şi se dedică unor altfel de  activităţi. În luna martie trebuie să avem o decizie, dar decizia va fi puternic fundamentată”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
 
Întrebat ce alte motive ar fi pentru reintroducerea trimestrelor, în afară de vacanţe, Cîmpeanu a explicat că este vorba despre alternanţa între modulele de învăţare şi perioada de repaus.
 
”Alternanţa între module de învăţare de 6-7-8 săptămâni şi perioada de repaus. În al doilea rând este vorba de o pliere pe realităţile existente la nivelul calendarului. Am putea să avem o vacanţă de 17-18 zile în iarnă, anul ăsta elevii au avut o vacanţă mai scurtă decât ar fi meritat, în iarnă, din cauze ce vin din trecutul generat de criza  sanitară. Am putea avea o vacanţă de 12 zile care  să cuprindă şi sărbătorile Pascale catolice şi sărbătorile ortodoxe. Am putea, de asemenea, să avem şi vacanţa din februarie şi vacanţa din octombrie. O modalitate de evaluare care să ne permită evaluarea pierderilor suferite pe parcursul acestei perioade de criză, care să ne permită să vedem progresul elevilor o evaluare nu numai sumativă, ci şi formativă, este absolut necesară. Forma exactă în care vom propune aceste lucruri va fi făcută în cel mai scurt timp de către  experţi în ştiinţele educaţiei”, a declarat Cîmpeanu.
 
Întrebat, de asemenea, dacă a fost o greşeală trecerea la semestre, ministrul Educaţiei a precizat că din 1998 s-a observat o calitate mai slabă a sistemului de învăţământ.
 
”Am început cu semestre în 1998. Nu ştiu dacă este o coincidenţă sau nu, dar din 1998, calitatea sistemului de învăţământ a scăzut şi a scăzut continuu, din păcate. Tot de atunci, am avut o rată de promovare mică la examenele naţionale. Tot de atunci a început să crească puternic şi abandonul şcolar. Nu ştiu dacă e o simplă coincidenţă, repet, aştept analiza făcută de specialişti”, a declarat Cîmpeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.