Insulele Paros şi Mykonos, foarte frecventate de turişti în sezonul estival, sunt afectate luni seara de ploi diluviene şi de inundaţii bruşte care continuă marţi, anunţă marţi oficiali locali, care precizează că nicio victină nu a fost semnalată imediat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul Paros, Costas Bizas, anunţă că un curs de apă a ieşit din matcă, în satul de pescari Naousa, a inundat magazine şi locuinţe şi a luat 40 de vehicule.

Agenţia Protecţiei Civile îi îndemna luni pe locuitorii din Paros şi Mykonos să rămână în interior.

Precipitaţiile intense urmează să se deplaseze către Insulele Chios, Samos şi Ikaria.

Potrivit serviciilor meteorologice, ploi însoţite de rafale de vânt de până la 74 de kilometri pe oră reprezintă un ”pericol” şi urmează să continue marţi.

Şcolile au fost închise preventiv pe insulele Paros, Mykonos, Rodos , Kos, Kalymnos, Symi şi Tilos.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.