Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a anunţat, luni, că face un control la Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând DGASPC Ialomiţa, unde a fost găsită o adolescentă de 16 ani legată, deşi nu are recomandare în acest sens. Angajaţii centrului au afirmat că fata se automutilează şi de aceea au recurs la această metodă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În data de 31.03.2025, urmarea a informării Consiliului de Monitorizare, inspectorii sociali din cadrul AJPIS Ialomiţa împreună cu o echipă de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au demarat o misiune de control la sediul serviciului social Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând furnizorului de servicii sociale DGASPC Ialomiţa”, anunţă, luni, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, centrul deţine licenţă de funcţionare valabilă până în anul 2028, având o capacitate de 16 locuri.

Toate locurile sunt ocupate cu beneficiari cu vârste cuprinse între 6-19 ani, încadraţi în grad de handicap grav neuropsihic.

”Una dintre beneficiare, de 16 ani, era contenţionată fizic, neavând nicio recomandare medicală în acest sens. Personalul centrului a declarat inspectorilor sociali că a recurs la această metodă din cauză faptului că adolescenta se automutilează. Controlul efectuat de inspectorii sociali este încă în desfăşurare, urmând ca la finalizarea lui să fie dispuse măsuri în consecinţă, iar dacă situaţia o impune, vor fi sesizate organele de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorilor”, a mai transmis ANPIS.

Instituţia precizează că specialiştii săi colaborează cu cei ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru asigurarea unor condiţii sigure şi adecvate în serviciile de tip rezidenţial şi pentru a lua măsurile necesare împotriva oricăror situaţii în care drepturile beneficiarilor nu sunt respectate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.