La un an după prima operaţie de transplant total de ochi şi parţial de faţă, efectuat în premieră de spitalul american NYU Langone, organul şi ţesuturile transplantate au supravieţuit fără respingere. Deşi pacientul nu poate vedea cu ochiul transplantat, unele celule retiniene încă răspund la stimuli luminoşi, după cum arată testele specializate, iar calitatea vieţii pacientului s-a îmbunătăţit semnificativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul unei realizări medicale revoluţionare, chirurgii de la spitalul universitar New York Langone au efectuat primul transplant combinat de ochi şi faţă din lume, în luna mai 2023. Această procedură revoluţionară, prezentată în detaliu într-o lucrare publicată luni, în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane, marchează un semnificativ pas înainte în domeniul chirurgiei reconstructive şi oferă o nouă speranţă pacienţilor cu leziuni faciale grave.

Beneficiarul, un bărbat în vârstă de 46 de ani care suferise o leziune catastrofală după ce s-a curentat la muncă, a primit nu numai o faţă nouă, ci şi un transplant complet de ochi stâng de la un singur donator. Această abordare inovatoare a urmărit să trateze unul dintre cele mai dificile aspecte ale reconstrucţiei faciale: păstrarea ochiului afectat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Echipa chirurgicală, care a inclus peste 140 de chirurgi, asistente medicale şi alţi profesionişti din domeniul sănătăţii de la spitalul NYU Langone, condusă de dr. Eduardo D. Rodriguez, a utilizat tehnici de ultimă oră şi dispozitive chirurgicale personalizate pentru a depăşi provocările unei astfel de intervenţii. Folosind elemente de ghidaj imprimate 3D şi conexiuni vasculare, medicii au reuşit să transplanteze întreaga parte stângă a feţei, inclusiv ochiul, într-o singură operaţie care a durat 21 de ore.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale procedurii a fost menţinerea fluxului sanguin către ochiul transplantat. Chirurgii au folosit o abordare nouă, conectând vasele de sânge din zona tâmplei la cele care alimentează ochiul. Această reţea vasculară complexă a asigurat că structurile delicate ale ochiului au primit oxigenul şi nutrienţii de care aveau nevoie pentru a supravieţui.

Un alt aspect inovator al operaţiei a fost utilizarea propriilor celule stem ale pacientului, derivate din măduva osoasă, pentru a promova potenţial vindecarea şi a reduce riscul de respingere la locul unde au fost conectaţi nervii optici.

Ochiul menţine o presiune normală şi prezintă semne de flux sanguin către retină

Deşi ochiul transplantat a arătat semne de funcţionare în diverse teste, inclusiv răspunsuri la stimuli luminoşi, pacientul nu şi-a recăpătat vederea în noul ochi transplantat, până în acest moment, la un an de la operaţie.

Cu toate acestea, chirurgii s-au declarat uimiţi de recuperarea veteranului militar şi spun că transplantul este un succes, în ciuda faptului că bărbatul nu poate vedea cu ochiul stâng.

Dr. Rodriguez spune că supravieţuirea cu succes a ochiului transplantat reprezintă o etapă semnificativă în domeniul transplantului şi oferă informaţii valoroase pentru cercetările şi procedurile viitoare.

„Mulţi experţi nici nu credeau că vom ajunge aici, dar am reuşit să transplantăm şi să menţinem un ochi fără respingere imună, spune Rodriguez într-un comunicat al spitalului american NYU Langone, publicat luni.

Testele arată, de asemenea, că bastonaşele şi conurile, celulele nervoase sensibile la lumină din ochi, au supravieţuit transplantului.

Medicii spun că acest lucru ridică speranţa că, într-o zi, transplanturile de ochi întregi ar putea fi efectuate pentru a restabili vederea – în ciuda faptului că primul pacient încă nu şi-a recăpătat vederea la ochiul stâng.

„Acum, următoarea provocare este să înţelegem cum să-i redăm vederea. Aştept cu nerăbdare să continui această cercetare în colaborare în mediul academic pentru a accelera aceste descoperiri cu instrumente unice şi cele mai bune terapii”, a mai precizat medicul chirurg.

Unul dintre paşi ar putea implica ajutarea nervului optic, care trimite mesaje vizuale către creier pentru a ajuta o persoană să vadă, să se regenereze.

Implicaţiile acestei operaţii revoluţionare depăşesc cu mult acest caz unic, deschizând noi posibilităţi de tratare a pacienţilor care şi-au pierdut nu numai trăsăturile faciale, ci şi organe senzoriale din cauza unei traume sau a unei boli. Pe măsură ce tehnicile sunt perfecţionate şi cunoştinţele dobândite despre transplantul de ochi se îmbunătăţesc, există speranţa că viitorii pacienţi ar putea nu numai să primească beneficii cosmetice, ci şi să -şi recapete un anumit grad de vedere.

În ciuda faptului că nu poate vedea cu ochiul stâng, bărbatul afirmă că „s-a simţit onorat să fie pacientul zero”.

 

„Primul lucru pe care mi-l amintesc când m-am trezit din operaţie este că puteam mirosi, pentru că înainte de asta, nu aveam nas, iar asta însemna că nu puteam gusta nimic. Singurul mod în care puteam mânca era printr-un pai, pentru că gura îmi era blocată – nu puteam deschide sau închide gura”, a declarat la rândul său pacientul Aaron James.

Bărbatul, care şi-a pierdut şi braţul stâng în accident şi poartă acum o proteză, a declarat că, de la operaţie, a revenit „la statutul de om normal, făcând lucruri normale”, şi acum poate mânca şi pizza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.