Riscul producerii avalanşelor la altitudini mari, în întreaga zonă montană, este mare şi se va menţine la acest nivel şi în zilele următoare, anunţă Salvamont România. Turiştii care vor să practice sporturi de iarnă în afara staţiunilor turistice sunt sfătuiţi să se informeze temeinic cu privire la condiţiile din zonele pe care le vor vizita şi să aibă echipament special pentru salvarea din avalanşă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ca urmare a creşterii stratului de zăpadă din zona montană şi a creşterii semnificative a temperaturii prognozate pentru următoarele zile, Salvamont România anunţă că riscul producerii de avalanşe la altitudini mai mari de 1.800 de metri este mare şi se va menţine la acest nivel şi în zilele următoare”, anunţă salvamontiştii.

Potrivit acestorra, sub această altitudine, în zonele cu depunere de zăpadă, riscul producerii de avalanşe este moderat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Turiştii care doresc să practice sporturi de iarnă în zona montană din exteriorul staţiunilor turistice sunt rugaţi să solicite informaţii despre starea traseelor, a zăpezii precum şi despre evoluţia vremii.

În plus, salvamontiştii le recomandă să fie dotaţi cu echipamentul individual de salvare din avalanşă (sondă de avalanşă, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de semnalizare/căutare în avalanşă).

Cel mai mare strat de zpadă se înregistrează la Bâlea Lac, judeţul Sibiu, 105 centimetri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.