Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că „este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii”, însă există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite de la stat, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă declaraţia Ralucăi Turcan şi susţin că Guvernul trebuie să asigure măşti tuturor elevilor. Reacţia vine după ce vicepremierul a spus că este imposibil ca Executivul să asigure măşti pentru toţi elevii din ţară şi pentru toţi profesorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Asociaţiile de elevi condamnă declaraţiile vicepremierului Raluca Turcan şi spun că Guvernul trebuie să asigure măşti pentru toţi copiii

„Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie. Să spunem că îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile. Însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii. Deci, sprijinul guvernamental merge pentru categoriile defavorizate, pe o achiziţie deja finalizată la Ministerul Sănătăţii”, a afirmat Raluca Turcan, întrebată sâmbătă la Sibiu dacă doar copiii care îşi uita masca acasă vor primi măşti sau toţi elevii care merg la şcoală, cât şi profesorii.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea a adăugat că va fi decontată suma de 50 milioane euro pentru autorităţile locale şi inspectoratele judeţene care cumpără măştile şi dezinfectanţii necesari în unităţile de învăţământ.

„Vom deconta 50 de milioane de euro autorităţilor publice locale şi inspectoratelor şcolare judeţene, pentru achiziţionarea de măşti şi dezinfectanţi necesare în şcoli, odată cu începutul de an şcolar. Această decizie de a deconta achiziţionarea acestor produse este în acord cu decizia privind descentralizarea, pe care am luat-o, inclusiv referitoare la alegerea scenariului pe care şcolile să meargă odată cu începutul anului şcolar şi permite o achiziţionare mult mai rapidă şi prezenţa acestor produse în şcoli. După cum aţi văzut în ghidul pe care l-am prezentat deja public, dorim ca masca să fie obligatorie începând cu învăţământul primar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, ceea ce înseamnă că în fiecare şcoală este necesar să existe un stoc de măşti, astfel încât, dacă sunt copii din familii defavorizate, dacă îşi uită măscuţa acasă, să poată să primească din partea şcolii şi un produs de protecţie sanitară, cum este masca, dar să se şi dezinfecteze, aşa cum prevede acest regulament pus în dezbatere”, a explicat Turcan.

De asemenea, vor fi montate containere sanitare în instituţiile de învăţământ din întreaga ţară, chiar şi în localităţile unde nu există apă şi canalizare, a adăugat viceprim-ministrul. Ea a vorbit şi despre deblocarea a 25 milioane euro din fonduri europene pentru autorităţile locale, acolo nu este apă şi canalizare.

"Am deblocat 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ca autorităţile publice locale, acolo unde nu există apă şi canalizare, să poată să achiziţioneze containere sanitare, astfel încât copiii să aibă acces la spălatul pe mâini şi inclusiv toaletă, pentru că în câteva luni de guvernare nu putem să acoperim o nepăsare care s-a perpetuat în România, în 30 de ani, şi anume aceea de a avea încă, în Europa anului 2021, localităţi unde nu există apă curentă sau canalizare", a mai spus Turcan.

Nu în ultimul rând, aceasta a reiterat că 750.000 de elevi vor beneficia gratis de câte o tabletă şi laptop pentru a putea face cursurile online.

„Eu o să vă spun ce pregăteşte Guvernul României pentru începutul de an şcolar. Dincolo de decizia de a începe şcoala faţă în faţă, o decizie extrem de importantă şi în acord cu ceea ce susţin peste 72% dintre părinţi şi profesori, este aceea ca cele 250.000 de tablete achiziţionate deja de către Ministerul Educaţiei să fie completate prin decontarea a încă 500.000 de tablete şi laptopuri, pentru autorităţile locale ce achiziţionează astfel de dispozitive pentru începutul de an şcolar, în situaţia în care avem o evoluţie epidemiologică nefavorabilă şi intrăm în scenariul trei, acela al predării online. Aşadar, 100 de milioane de euro decontaţi pentru autorităţile locale pentru achiziţionarea a 500.000 de tablete şi laptopuri”, a concluzionat vicepremierul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.