Un smarald pătrat rar, de 37 de carate, deţinut de Aga Khan, a fost vândut marţi la licitaţia de la Geneva cu aproape nouă milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă piatră verde din lume, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vândută de Christie's, broşa cu diamante şi smarald Cartier, care poate fi purtată şi ca pandantiv, detronează o bijuterie realizată de casa de modă Bulgari, pe care Richard Burton a oferit-o cadou de nuntă actriţei Elizabeth Taylor.

În 1960, prinţul Sadruddin Aga Khan a însărcinat Cartier să monteze smaraldul într-o broşă cu 20 de diamante tăiate marquise pentru mondenitatea britanică Nina Dyer, cu care a fost căsătorit pentru scurt timp.

Dyer a scos apoi smaraldul la licitaţie pentru a strânge bani pentru animale în 1969.

Din întâmplare, aceasta a avut loc la prima vânzare de acest gen organizată de Christie's în Elveţia, pe malul lacului Geneva, smaraldul regăsindu-se la cea de-a 110-a ediţie din acest an.

Acesta a fost cumpărat de bijutierul Van Cleef & Arpels înainte de a trece câţiva ani mai târziu în mâinile americanului Harry Winston, supranumit ”Regele Diamantelor”.

”Smaraldele sunt la modă acum, iar acesta bifează toate condiţiile”, a declarat Max Fawcett, şeful departamentului de bijuterii Christie's EMEA.

”Am putea vedea un smarald de această calitate scos la vânzare o dată la cinci sau şase ani”, a adăugat acesta.

De asemenea, încrustat cu diamante, precedentul record s-a vândut cu 6,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York pentru o parte din renumita colecţie de bijuterii a legendei Elizabeth Taylor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.