Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului american Steve Witkoff, într-o întâlnire la Kremlin, vineri, că este pregătit să negocieze o soluţie a Războiului din Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vladimir Putin a reafirmat că partea rusă este pregătită să reia procesul negocierilor cu Ucraina, fără nicio condiţie prealabilă”, declară purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse citat de agenţiile ruse de presă.

Preşedintele rus şi-a reiterat cu regularitate cerinţele maximaliste cu privire la Ucraina - controlul celor cinci regiuni ucrainene a căror anexare a fost revendicată de Moscova, renunţarea Ucrainei de a adera la NATO şi demilitarizarea.

Mai larg, Vladimir Putin - care prezintă Războul din Ucraina ca pe un ”război hibrid” al NATO împotriva Rusiei - cere o refacere a arhitecturii de securitate a Europei cu privire la poziţionarea forţelor NATO staţionate în prezent în apropierea frontierei ruse.

Kremlinul a catalogat vineri drept ”constructive şi utile” aceste noi discuţii ale lui Putin cu Witkoff, menite să ”apropie poziţiile” Moscovei şi Washingtonului într-un număr de subiecte, în primul rând în dosarul ucrainean.

Vladimir Putin a ordonat la 24 februarie armatei ruse să atace Ucraina, un conflict care s-a soldat în peste trei ani cu zeci de mii de morţi, civili şi militari.

Rusia ocupă în continuare 20% din teritoriul Ucrainei.

Moscova a anunţat sâmbătă că a recucerit în întregime regiunea rusă Kursk, o revendicare contestată de Kiev.

În marja funeraliilor Papei Francisc, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu mai mulţi lideri.

Preşedintele francez Emmanuel macron a salutat ”o discuţie foarte pozitivă” vizând ”să pună capăt Războiului din Uceraina”.

Preşedintele ucrainean şi premierul britanic Keir Starmer au evocat ”progrese” către o ”pace draptă şi durabilă”.

Donald Trump şi Volodimir Zelenski s-au întâlnit, în contextul în care Washingtonul îşi intensifică eforturile în vederea obţinerii unei încetări a focului, în timp ce Moscova revendică recucerirea regiunii ruse Kursk, contestată de Kiev.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.