Ce vezi prima dată la o casă? Faţada! De aceea, mici detalii precum modelele uşilor de garaj pot schimba modalitatea prin care citim designul de exterior al locuinţei. Află aici detalii.
Când spunem că citim designul de exterior, desigur că nu ne referim literalmente - nu scrie nimic pe uşile de garaj. În schimb, privim totul per ansamblu, ca o pictură, mai ales dacă avem şi răgazul necesar să apreciem manopera şi gusturile persoanei care locuieşte în casa respectivă. Deşi gusturile nu se discută, ele pot fi observate, iar simple modele usi de garaj pot drege, pot avantaja sau pot schimba aspectul designului. Hai să-ţi spunem cum!
Impactul vizual uşilor de garaj asupra faţadei - doar un detaliu uşor de trecut cu privirea, sau mai important decât am crede?
Răspunsul se situează undeva la mijloc. Considerăm, însă, că merită să dezbatem efectul pe care uşile de garaj îl au, deoarece dimensiunile lor implică un impact vizual relevant. Desigur că ţie, ca trecător, nu-ţi va păsa tare mult că o uşă de garaj a unei persoane străine este cu aspect de lemn de stejar când restul lemnului din jur este wenge, undeva, în subconştient, vei observa nota discordantă dintre nuanţe.
Aşadar, automat ajungi la concluzia că ori uşa de garaj este nouă şi proprietarul urmează să renoveze, ori a făcut o alegere inopinată care, din păcate, afectează esteticul. Multe persoane ar spune că este doar o uşă de garaj, însă, când vorbim despre faţada casei, ne-ar plăcea să avem armonie, iar această armonie este deseori obţinută printr-o paletă de culori aleasă cu intenţie şi care este bine gândită. De aceea şi impactul major pe care o uşă de garaj ar putea să o aibă. Să trecem mai departe.
Pe urmă, avem şi modelul în sine al uşilor. Majoritatea sunt simple, cu linii, dar şi aici există variaţii. Pe site-ul dusadoor.ro, ai mai multe opţiuni de model, cu o densitate diferită de linii orizontale sau alte reliefuri, cum ar fi:
- Lis
- Casetat
- Liniar
- O linie
Cu cât liniile sunt mai dese, cu atât pot afecta stilul faţadei. De exemplu, modelul Lis are un aspect modern, potrivit pentru faţadele amenajate în stil minimalist sau industrial. Modelul liniar s-ar potrivi la o casă amenajată în stil rustic sau tradiţional, iar cel cu o linie, la o casă amenajată în stil clasic. Desigur, această alegere ţine şi de faţadă în sine, dar şi de gusturi.
Pe urmă, avem modelul casetat, unui aparte. Este un model elegant, mai rar întâlnit pe străzile din România. S-ar potrivi în faţada unei case amenajate într-un stil eclectic, mediteranean sau chiar glam, având un aspect unic şi clasic în acelaşi timp.
Alegerile ţin de fiecare în parte, dar e bine să luăm aminte că acestea pot afecta felul în care alţii ne percep, ceea ce este destul de surprinzător, având în vedere că vorbim despre uşi de garaj - un element important din faţada casei, element ce mulţi discreditează pe nedrept. Eşti gata să faci o alegere? Cere acum o ofertă de la Dusadoor.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.