Preşedintele american Joe Biden a semnat sâmbătă legea prin care se evită blocarea activităţilor guvernului înainte de Crăciun, punând capăt unei perioade de agitaţie la Washington după ce Congresul a adoptat un plan bugetar bipartizan chiar după expirarea termenului limită şi a respins solicitarea principală a lui Donald Trump în cadrul negocierilor, relatează AP.
Acordul finanţează guvernul la nivelul actual până la 14 martie şi prevede 100 de miliarde de dolari pentru ajutor în caz de dezastre şi 10 miliarde de dolari pentru asistenţa în agricultură pentru fermieri.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a insistat că parlamentarii îşi vor „îndeplini obligaţiile” şi nu vor permite închiderea operaţiunilor federale. Dar rezultatul la sfârşitul unei săptămâni tumultoase a fost incert după ce Trump a insistat ca acordul să includă o creştere a limitei de împrumut a guvernului. Dacă nu, a spus el, atunci blocarea „începe acum”.
Planul revizuit al lui Johnson a fost aprobat cu 366-34 şi a fost adoptat de Senat cu un vot de 85-11 după miezul nopţii. Până atunci, Casa Albă a declarat că a încetat pregătirile pentru shutdown.
„Nu va exista nicio blocare a activităţilor guvernului”, a declarat liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer,.
Johnson, care a vorbit cu Trump după votul din Cameră, a declarat că soluţia de compromis a fost „un rezultat bun pentru ţară” şi că preşedintele ales „a fost cu siguranţă mulţumit şi de acest rezultat”.
Produsul final a fost a treia încercare a lui Johnson de a îndeplini una dintre cerinţele de bază ale guvernului federal - menţinerea acestuia în funcţiune. Dificultăţile au ridicat întrebări cu privire la faptul dacă Johnson va putea să-şi păstreze postul, în faţa colegilor republicani furioşi, şi să lucreze alături de Trump şi aliatul său miliardar Elon Musk, care a condus de la distanţă jocurile legislative.
Camera Reprezentanţilor urmează să aleagă următorul preşedinte la 3 ianuarie 2025, când se va întruni noul Congres. Republicanii vor avea o majoritate extrem de strânsă, 220-215, lăsându-i lui Johnson puţină marjă de eroare în încercarea sa de a câştiga preşedenţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.