Zeci de utilaje agricole şi TIR-uri au pornit, vineri, spre Timişoara, din comunele din judeţul Timiş, după ce la nivel naţional este a treia zi de proteste ale agricultorilor şi transportatorilor. Protestatarii afirmă că nu vor merge la Bucureşti, dar vor rămâne pe drumurile din apropierea Timişoarei.
Mai multe utilaje au pornit, vineri, din comuna Dudeştii Noi de lângă Timişoara, au traversat comuna Sânandrei şi şi-au continuat drumul spre şoseaua de centură a oraşului Timişoara. Pe drum li s-au alăturat alte câteva maşini agricole şi camioane din zona comunei Săcălaz. Pe traseu aceştia au mers cu viteze mici pentru a trage un semnal de alarmă privind nemulţumirile lor.
În total, aproximativ 50 de utilaje agricole şi TIR-uri, dar şi peste 50 de autoturisme participă la protest.
Deocamdată, protestatarii din Timiş nu au decis să pornească spre Bucureşti, pentru a se alătura colegilor din întreagă ţară, însă spun că vor rămâne pe şoselele din jurul Timişoarei timp de câteva ore.
”Oamenii sunt nemulţumiţi, subvenţiile sunt mici şi nici măcar nu au intrat toate, cerealele din Ucraina pun în cap fermierii noştri, preţurile sunt mari la îngrăşăminte, accizele la motorină au crescut. Oamenii sunt nemulţumiţi. Fiecare fermier şi proprietar de animale sau terenuri îşi programează în fiecare an plăţile, în funcţie de subvenţii. Deja când vorbim de lucruri mai mari, nu se poate cu plata jos. Oamenii nu pot să îşi susţină activitatea, dacă nu intră subvenţiile la timp. Se şi taie din ele. Dacă nu susţinem agricultura şi zootehnia, nu ştiu unde ajungem”, a declarat inginerul zootehnist Raul Stăneaţă, unul dintre protestatari.
La nivel naţional, transportatorii cer recunoaşterea transportului rutier ”drept sector economic strategic şi elaborarea unor măsuri care să susţină acest sector economic pentru a rămâne competitiv şi a aduce în continuare venituri directe la bugetul statului”, în condiţiile în care susţin ei că sectorul transporturilor este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...