Directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL ”Prof.Dr. Dorin Hociotă” din Capitală, conf. univ. dr. Răzvan Hainăroşie, a explicat, pentru News.ro, că, în urmă cu o săptămână, a operat un bărbat diagnosticat cu ciupercă neagră sau mucormicoză. Afecţiunea poate apărea la aproximativ o lună de la infecţia cu Covid-19 pe fondul sistemului imunitar compromis, mai ales în cazul celor care au avut forme severe de boală, dar şi pe fondul altor afecţiuni, precum diabetul sau HIV/SIDA. Anul trecut cel puţin 6 astfel de cazuri au fost diagnosticate şi în România. Bărbatul operat la Institutul ORL din Capitală este acum internat pe secţie la Institutul de Boli Infecţioase din Capitală şi primeşte tratament de specialitate. Echipele de medici de la cele două spitale au colaborat pentru gestionarea acestui caz. Medicul Adrian Marinescu spune că este extrem de important ca un astfel de caz să fie diagnosticat cât mai din timp, astfel încât intervenţiile chirurgicale necesare, dar şi tratamentul specific care urmează după acestea să fie eficiente. Pacientul diagnosticat cu mucormicoză va mai rămâne internat la "Matei Balş" până când va depăşi în totalitate pericolul, boala fiind imprevizibilă, spune medicul. În acest caz s-a putut interveni la timp, însă există şi cazuri grave cu complicaţii pulmonare sau la nivelul creierului, în care este ameninţată viaţa pacientului.
”Pacientul este vârstnic, cu multiple probleme de sănătate printre care şi diabetul zaharat, a avut acum ceva vreme Covid-19. El a fost diagnosticat în altă clinică de ORL unde s-a prelevat o probă bioptică şi diagnosticul anatomo-patologic a fost pus de mucormicoză rino-sinuzală, el a fost trimis către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru tratament medicamentos, antifungic, colegii noştri de acolo ne-au rugat să rezolvăm partea chirurgicală a problemei, lucru pe care l-am şi făcut, practic sub anestezie generală am îndepărtat tot ţesutul invadat de mucormicoză.
Ulterior pacientul a fost retrimis către colegii noştri pentru tratamentul cu antifungic, urmând să fie supravegheat.
În 2021 a fost o avalanşă de cazuri de mucormicoză, cazul acesta pare să fie unul singular cel puţin până în acest moment, acum vom vedea ce se va întâmpla în continuare pentru că, aşa cum vedeţi, cazurile încep să crească şi atunci vedem dacă nu vom mai avea parte de astfel de pacienţi. Cei 6 pacienţi îngrijiţi de noi în 2021 au supravieţuit toţi, o singură pacientă şi-a pierdut un ochi pe fondul infecţiei fungice”, a explicat medicul Răzvan Hainăroşie pentru News.ro.
De ce se numeşte ciuperca neagră?
”Exact aşa arată crustele pe care le determină această ciupercă, plus că ea, în momentul în care invadează ţesutul uman practic ea trombozează vasele şi ţesutul respectiv în acel moment devine ţesut necrotic şi se colorează în negru.
Din păcate, nu sunt nişte semnale de alarmă serioase pe care pacientul le primeşte şi care să-l ajute să ajungă la doctor. Ele uneori mimează simptomatologie rino-sinuzală banală, dar odată ajunşi la doctor cu siguranţă că oricare din colegii noştri la un diagnostic endoscopic, când va vedea respectiva culoarea neagră în nas prima dată se va gândi la mucormicoză”, a precizat Dr. Răzvan Hainăroşie.
Medicul Adrian Marinescu spune că, dacă înainte de pandemie aceste cazuri erau cu totul excepţionale, după primii ani ai pandemiei au început să apară mai multe. Directorul medical al INBI Matei Balş explică faptul că diagnosticul pus cât mai din timp poate salva viaţa pacientului. În cazurile grave, în care se ajunge la complicaţii la nivel pulmonar, al creierului sau la nivelul mai multor organe, riscul de deces este foarte mare.
”Este o infecţie fungică despre care vorbeam şi înainte de pandemie şi este important de spus că mucormicoza, se mai numeşte şi zigomicoză, este o infecţie determinată de fungi, fungi pe care îi găsim în mediul înconjurător în mod normal, şi atunci este foarte clar că o persoană care are un sistem imunitar compromis, lucru care se poate întâmpla la cine are un diabet zaharat decompensat, la persoane care au o infecţie HIV-SIDA, sau transplant de organe, şi în general la persoana care din diverse considerente, inclusiv infecţia cu Sars-Cov-2, ajunge să aibă un sistem imunitar cu probleme importante poate să facă printre altele şi această infecţie. Noi, în anul 2021, ne-am dat seama că pacientul cu status post-Covid, mai ales cel care a avut o formă severă şi a fost un pacient cu o imunitate deficitară, poate să facă mult mai frecvent o astfel de infecţie decât se întâmpla înainte de pandemie.
Dacă îi întrebăm pe medicii ORL-işti ne vor spune că înainte de pandemie aceste cazuri erau nu excepţionale, mai mult de atât şi că au văzut acum cazuri cum nu au văzut în toţi anii de dinainte. Este adevărat că nu vorbim de o situaţie frecventă, dar vorbim de o situaţie care e reală şi tragem un semnal de alarmă în raport cu pacienţii care încă pot face această infecţie”, a explicat dr. Adrian Marinescu.
Cum acţionează infecţia fungică numită mucormicoză. Boala nu se transmite de la un pacient la altul, spune Dr. Marinescu. În funcţie de zona în care se extinde, pot exista forme uşoare şi forme severe de boală. Formele severe sunt cele în care sunt afectate mai multe organe, caz în care prognosticul rămâne rezervat, spune Dr. Marinescu.
„În primul rând că poate să dea multiple afectări, cel mai frecvent este o afectare la nivelul sinusurilor, şi aici vorbim de o formă care în general este mai uşoară dacă este tratată la timp, dar există prindere pulmonară, există prindere la nivelul pielii, sistemului gastro-intestinal şi mai ales la nivelul creierului.
În general formele severe sunt formele diseminate, în momentul în care vorbim de diseminare este o prindere multiorganică şi, din păcate, dacă ajungem la acea formă posibilitatea de intervenţie este foarte redusă şi indiferent ce am face ca tratament prognosticul este nefavorabil.
În al doilea rând, nu este o boală care să se transmită de la un pacient la altul, este foarte important, deci este un lucru pe care îl ai tu individual în raport cu propriul tău sistem imunitar şi într-adevăr infecţia cu Sars-cov-2 poate să predispună.
În al treilea rând, tratamentul trebuie să fie instituit foarte repede, dacă nu se intervine la timp, dacă nu este un diagnostic rapid este evident că nu mai ai cum să intervii decât într-o mică măsură sau deloc”, a precizat medicul.
Tratamentul pentru mucormicoză, variantă secundară folosită în România. Tratamentul de elecţie, care este cel mai eficient, nu se găseşte la noi.
„Tratamentul de elecţie este mai greu de găsit în România în momentul de faţă, amfotericină b, dar există variantă secundară, posaconazolul, dar, atenţie, acest tratament este util doar în cazul în care ai un diagnostic la timp şi în mometul în care ai o echipă multidisciplinară, pentru că ai nevoie de ORL-ist, poţi să ai nevoie de neurolog sau neuro-chirurg şi aşa mai departe, ORL-ist care să vină practic cu intervenţia chirurgicală, pentru că îndepărtarea ţesuturilor care sunt deja afectate joacă un rol extrem de important, tratamentul vine împreună cu acea intervenţie, fără acea intervenţie lucrurile categoric că nu vor merge bine”, a explicat Dr. Marinescu.
Cazurile de mucormicoză nu apar neapărat în timpul valurilor de Covid-19. Sunt situaţii în care boala apare după ce un pacient a fost internat pe o perioadă lungă de timp în spital cu o formă severă de Covid-19 sau chiar în timpul internării.
”Faptul că am avut mai puţine cazuri de Covid sigur că de aici s-au şi selectat mai puţini pacienţi cu mucormicoză, dar nu înseamnă că trebuie să fie neapărat în timpul valului, oricine face o infecţie cu Sars-Cov-2 şi are o formă severă, şi are dintr-o dată un sistem imunitar care este cu probleme cum este şi cazul de faţă, poate să ajungă să facă printre altele şi această complicaţie la distanţă, care apare la interval de o lună, în acest interval se întâmplă, undeva după momentul acut.
O să mă întrebaţi, bine, dar cum sunt pacienţi care, în timp ce erau internaţi pentru infecţia cu Sars-Cov-2, au descoperit mucormicoza. Pentru că era vorba de forme severe, prelungite şi de pacienţi care au rămas un interval lung de timp internaţi. Vă aduc aminte că în terapie intensivă pacienţii au stat luni de zile, au trecut de momentul acut şi a apărut această complicaţie care putea să le pună viaţa în pericol şi s-a ajuns în momentul în care decesul să fie prin mucormicoză şi nu prin boala de bază”, a detaliat Dr. Marinescu.
Pacientul operat la Institutul ORL şi tratat cu medicaţie specifică la Matei Balş este unul dintre cazurile diagnosticate la timp. Este însă nevoie de timp pentru ca medicii să se pronunţe clar asupra evoluţiei sale pentru că boala poate fi imprevizibilă, explică Dr. Marinescu.
„Legat de cazul de faţă este una dintre situaţiile fericite şi ca intervenţie şi ca diagnostic, apropo de forma de boală care nu a fost una diseminată şi complicaţii majore, pentru că, din păcate, când este prins creierul, în momentul în care ai prindere pulmonară şi lucrurile ajung într-o degringoladă, intervenţia este minimală, şi dacă vă uitaţi la procentele nu doar din România, de peste tot, sunt foarte puţine procentele în care pacientul reuşeşte să treacă, din păcate. Ţine de specialitatea boli infecţioase, rolul ORL-ului este de a rezolva în momentul iniţial.
Sigur, se poate întâmpla ca diagnosticul să fie pus în clinica ORL, nu trebuie să fie neapărat în spitalul de boli infecţioase. Până la urmă nu este important cine pune diagnosticul, important este să se întâmple. Întotdeauna când se intervine în sfera ORL este nevoie până la urmă de infecţionist şi de cel care va continua pacientul şi va urmări acest pacient pentru un interval de timp.
Din fericire acum nu vorbim de un pacient care să aibă nevoie de secţia de terapie intensivă, este o secţie normală şi ne dorim să fie o evoluţie cât se poate de bună. Presupune timp, răbdare şi lucrurile pot fi imprevizibile, din păcate.
Nu există vaccin care să prevină această infecţie, deci nu se transmite de la un om la altul, nu există vaccin şi singura modalitate reală este aceea de a pune diagnosticul într-un timp cât mai scurt pentru ca intervenţia să se facă, ORL şi pe partea de tratament. Recuperarea durează săptămâni, dar haideţi întâi să trecem de ceea ce urmează în viitorul apropiat”, a explicat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.