Aproximativ 160.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând se află peste 50.000 de oameni, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 20 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit jandarmilor, până duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Pantelimon, aşezate într-un baldachin amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, aproximativ 160.000 de persoane.
Totodată, duminică la ora 14.30 la rând se aflau peste 50.000 de credincioşi, timpul de aşteptare fiind de 20 de ore. Rândul se întinde pe o lungime de peste şase kilometri, mai multe artere din zona centrală a oraşului fiind închise circulaţiei.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zeci de mii de oameni au stat la rând pe tot parcursul nopţii, în ciuda temperaturilor scăzute. Autorităţile se aşteaptă ca afluxul de pelerini să crească în următoarele ore.
 
 
Imagini: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
 
Sfânta Liturghie este programată luni dimineaţă pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. 
În zona centrală a Iaşiului vor fi montate mai multe ecrane, pe care oamenii vor putea urmări slujba de la Catedrala Mitropolitană.
Mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale vor fi prezenţi luni la manifestările religioase de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, printre aceştia numărându-se Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.