Şase decese provocate de coronavirus au fost anunţate miercuri. Bilanţul se ridică la 1.360. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 196 de cazuri de îmbolnăvire, numărul total ajungând la 20.945. 15.103 persoane au fost declarate vindecate şi externate.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 150 de pacienţi.
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.212 de persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 520.564 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 154.650 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate miercuri, 5 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 9 iunie a.c., 102 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.304 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 28 au fost dec laraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.