Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a prelungit cu o lună interimatul medicului Cristian Adrian Stan la conducerea INML Mina Minovici din Bucureşti, deşi concursul pentru ocuparea postului - la care participase şi Stan, dar fără succes - fusese câştigat de medicul legist Sorin Hostiuc, singurul rămas în competiţie. Ministrul Rafila a semnat ordinul de prelungire a interimatului lui Stan cu o zi înaintea afişării rezultatelor concursului pe site-ul Ministerului Sănătăţii, informează Hotnews. La solicitarea sursei citate, MS a precizat că medicul Adrian Stan va „exercita cu caracter temporar” funcţia de conducere până în 18 mai, dar „nu mai tarziu de data ocupării prin concurs” a acestei funcţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu o zi înainte să fie afişat câştigătorul concursului pentru şefia INML, cursă desfăşurată cu un singur candidat, Alexandru Rafila a prelungit cu o lună mandatul lui Adrian Cristian Stan, medicul legist care nu a trecut de proba scrisă, la care a obţinut doar 42, 66 puncte, deşi avea nevoie de cel puţin 70 pentru a fi admis.



Potrivit Hotnews, mandatul interimar al medicului Cristian Adrian Stan la şefia Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) Mina Minovici din Bucureşti era programat să expire pe 18 aprilie, însă a fost prelungit, până pe 18 mai, printr-un ordin semnat de de ministrul Alexandru Rafila, decizie luată pe 16 aprilie, în condiţiile în care pe 17 aprilie a fost afişat rezultatul concursului potrivit căruia medicul legist Sorin Hostiuc, singurul rămas în concurs, a fost admis cu un rezultat final de 246,32.



Într-un răspuns oferit în 17 aprilie, la solicitarea HotNews, Ministerul Sănătăţii preciza că, prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1206/16.04.2025, „domnul Stan Cristian Adrian, medic primar medicină legală în cadrul INML ,,Mina Minovici” Bucureşti exercită, cu caracter temporar, funcţia de conducere de director general al institutului până la data de 18.05.2025, dar nu mai tarziu de data ocupării prin concurs a funcţiei de conducere.”

Instituţia mai spune şi că ultima probă a interviului a avut loc pe 15 aprilie, „comisia de concurs urmând să comunice rezultatul final al acestuia”, deşi în ziua furnizării răspunsului rezultatul era deja afişat la sediul şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

În acest context, HotNews a întrebat MS de ce ministrul Rafila a decis să prelungească mandatul actualului director interimar, însă până la publicarea articolului nu a primit răspuns.

La concursul pentru funcţia de director general al INML s-a inscris şi interimarul Cristian Adrian Stan, însă participarea sa a fost contestată pe motiv că nu ar îndeplini cerinţele de participare, respectiv lipsa de experienţă de 5 ani în funcţie de conducere şi vechime de 10 ani neîntreruptă în specialitate.

Medicul legist Cristian Stan a ieşit oricum apoi din cursă înainte de ultimele două probe – cea privind susţinerea proiectului de management şi interviul, fiind eliminat după proba scrisă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.