Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că a crescut numărul bolnavilor cu Covid internaţi în spital, el precizând că revenirea la normalitate trebuia să se facă gradual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medicul Florin Roşu a făcut un apel la responsabilitate din partea românilor şi consideră că nu trebuie lăsată garda jos în lupta cu Covid.

"După orice boală nu ne facem niciodată bine de azi pe mâine. Fie trebuie să continuăm un tratament, fie ţinem un regim, fie evaluăm şi monitorizăm, concluzia este că nu lăsăm garda jos. Acesta ar trebuie să ne fie spiritul civic în contextul pandemiei chiar dacă autorităţile au considerat că starea de alertă trebuie încheiată. Revenirea la normalitatea dinainte de Covid este un deziderat pentru noi toţi, după doi ani şi jumătate, însă cred că trebuia realizată gradual", a declarat vineri managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat că de la încetatea stării de alertă şi până în prezent numărul îmbolnăvirilor cu Covid a crescut simţitor.

"În ultimele două săptămâni am internat peste 120 de pacienţi cu forme medii şi severe de Covid-19, iar astăzi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la secţia exterioară Leţcani avem internaţi 98 de pacienţi Covid care necesită îngrijire şi tratament strict în regim de spitalizare din cauza comorbidităţilor de care suferă. Nouă bolnavi se află la terapie intensivă", a mai afirmat medicul Florin Roşu.

El a făcut un apel la oameni să poarte măşti de protecţie în spaţiile aglomerate sau închise.

Până vineri, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 108.564 cazuri cu persoane infectate cu Covid, cu 166 în plus faţă de ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore s-au efectuat 10 externări şi 30 de internări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.