Florin Roman şi Laurenţiu Leureanu de la PNL au tăiat o panglică tricoloră înainte ca rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Valentin Popa, nominalizat pentru Ministerul Educaţiei, să-şi prezinte programul şi i-au strigat preşedintelui comisiei de specialitate să-l înveţe să vorbească corect româneşte.Gestul parlamentarilor PNL a venit în contextul în care o înregistrare video în care Valentin Popa face numeroase greşeli de limbă a apărut în mediul online la câteva ore de la anunţul privind includerea sa în Guvernului Dăncilă. Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vorbeşte despre ”pamblică” şi face numeroase dezacorduri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Mihai Goţiu i-a dăruit profesorului Popa o Gramatică practică a limbii române, după cum a declarat membrul Uniunii Slavaţi România în cadrul comisiilor de specialitate reunite. 

Valentin Popa a dat vina pe faptul că în comunităţile din Moldova oamenii folosesc „pamblică”.

„Recunosc că în aceşti ultimi 6 ani, cât am fost rector, am făcut cu siguranţă şi dezacorduri, şi bâlbe, şi cuvinte stâlcite, şi greşeli gramaticale, în general datorate emoţiei şi uneori dorinţei de a argumenta cu pasiune. Nu neg că am făcut în trecut astfel de greşeli şi nu sunt onorante pentru un rector, cu atât mai puţin pentru un ministru al Educaţiei”, a mărturisit Popa.

„Oare găsim vreo personalitate publică şi să nu găsim un dezacord? Afirm cu tărie, în calitate de mininstru, trebuie să am un limbaj perfect. Mă voi strădui să-l am. Sunt inginer electronist şi vă pot afirma că astăzi lucrăm cu sunet digital şi modificarea de către un specialist a unui sunet este un mizilic. Nu vreau să spun că acel colaj a fost falsificat, mai ales că am recunoscut că mi s-a întâmplat să fac dezacorduri şi greşeli. Am vrut doar să vă explic. Nu cred că există cineva în România care să-mi facă un rău deosebit. Am fost foarte batjocorit că am folosit cuvântul „pamblică”. Comunităţile din Moldova folosesc „pamblică”, a explicat Valentin Popa.

Valentin Popa s-a născut pe 12 iulie 1964 şi este profesor universitar doctor inginer. A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor în 1989. Din 2009 până în prezent a fost conducător de doctorat pentru domeniul său. Este profesor universitar din 2005 şi predă Sisteme de intrare-ieşire, Sisteme de identificare, Dispozitive şi circuite electronice.

Teza sa de Doctorat - "Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri", susţinută public pe 24 aprilie1998, în specializarea "Componente, dispozitive şi circuite electronice", l-a avut ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. ing. Gheorghe Maxim, Universitatea "Gh. Asachi" Iaşi.

A publicat mai multe cărţi de specialitate, articole ştiinţifice, lucrări în reviste cotate ISI, are un brevet de invenţie şi a câştigat mai multe Granturi în competiţii internaţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.