Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern care simplifică modalitatea prin care autorităţile publice locale pot obţine fonduri nerambursabile de la Ministerul Turismului pentru investiţii în dezvoltarea infrastructurii turistice, incluse în Masterplanul de Investiţii în Turism, anunţă ministerul de resort.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Turismului, în urma hotărârii de Guvern, unităţile administrativ-teritoriale (UAT) pot depune doar studiul de fezabilitate sau Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) ale proiectului fără a mai fi nevoie, în faza iniţială, şi de proiectul tehnic (PT), aşa cum era până în prezent.

"Mai mult decât atât, sumele cheltuite pentru întocmirea proiectului tehnic de execuţie pot fi decontate de către Ministerul Turismului în limita a 3% din valoarea totală alocată prin contractul de finanţare", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Turismului.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

În cazul proiectelor care fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Turismului "Schi în România", pe lângă studiile de fezabilitate se va solicita beneficiarilor şi un studiu climatic realizat de autoritatea competentă din care să reiasă oportunitatea investiţiilor în zonele care beneficiază de condiţii meteorologice adecvate pentru practicarea sporturilor de iarnă.

De asemenea, actul normativ prevede introducerea staţiunilor balneare şi balneoclimatice alături de staţiunile turistice de interes local în ceea ce priveşte nivelul fondurilor alocate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.