Confederaţia Naţională Sindcală „Cartel Alfa” a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi solicită să nu promulge Legea salarizării şi să o retrimită la Parlament pentru a fi modificată, iar în cazul „necorectării” acesteia, să se adreseze Curţii Constituţionale pentru a constata neconstituţionalitatea.
Sindicaliştii arată că, deşi scopul Legii era reechilibrarea şi eliminarea anumitor discrepanţe salariale, acestea se vor adânci prin actuala formă a Legii salarizării, iar inechităţile salariale se vor agrava: „Legea conţine numeroase disfuncţionalităţi, este neunitară şi inechitabilă”.
Potrivit sindicalişitilor, funcţionarii publici şi personalul din administraţie sunt excluşi prin articolul 6 al Legii, care impune nediscriminare şi egalitate, fiind, astfel, eliminat „cadrul legal, transparent şi nediscriminatoriu” pentru categoriile de salariaţi publici cu funcţii similare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Se ajunge în situaţia în care salariul personalului bugetar din administraţia publică locală va depinde de voinţa exclusivă a reprezentanţilor consiliilor locale, fără a avea determinare legală”, explică sindicaliştii, precizând că lipsa coeficienţilor de ierarhizare pentru personalul din administraţia publică locală încalcă principiul egalităţii în faţa legii prevăzut la articolul 16 din Constituţie.
Sindicaliştii consideră că Legea salarizării în forma ei actuală instituie diferenţe de regim juridic „nejustificate obiectiv şi rezonabil” între categorii de lucrători din administraţia publică, acestea putând crea dezechilibre structurale sau chiar migraţia forţei de muncă.
De asemenea, aceştia mai spun că legea impune o discriminare între angajaţii şi angajatorii din sectorul de stat şi cei din sectorul economic, spunând că se acordă salariaţilor bugetari o indemnizaţie anuală de hrană, fără să permită aplicarea acestui drept oricărui angajator pentru lucrătorii proprii. Mai mult, se precizează în scrisoare, este anulat dreptul angajaţilor din sistemul public de a primi tichete de masă.
„Prin abordarea propusă de Lege se instituie o evidentă discrepanţă între modul de impozitare a salariaţilor din mediul privat şi a celor din mediul public la nivelul alocaţiilor de hrană, discrepanţă de natură a încalca atât dispoziţiile Constituţiei, cât şi ale tratatelor la care România este parte”, scrie Cartel Alfa.
La rândul lor, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămant (FSLI) au transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să ceară Parlamentului reexaminarea Legii salarizării, invocând faptul că ”personalul din învăţământ este poziţionat în partea inferioară a grilelor de salarizare”, iar majorările nu se aplică de la 1 iulie 2017, ”cum se prevede în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017”.
Tot miercuri, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret“, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa au solicitat preşedintelui şi premierului o întâlnire "de urgenţă” în care să discute despre problemele existente în sistemul de învăţământ, pentru a găsi "soluţii viabile şi responsabile”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...