Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Timişoara că a fost întrebat de primari dacă se va întoarce în PSD în cazul în care Liviu Dragnea va fi schimbat de la conducerea partidului, iar răspunsul său a fost unul negativ. Ponta a admis că Pro România ar putea face alianţă cu PSD, dar "dacă partidul redevine proeuropean".
Victor Ponta a declarat într-o conferinţă de presă la Timişoara că marţi seară a avut o întâlnire cu primari PSD din Timiş, iar aceştia l-au întrebat dacă se va întoarce în PSD în cazul în care Liviu Dragnea nu va mai conduce acest partid.
”M-au întrebat primarii dacă mă întorc la PSD dacă pleacă Dragnea. Nu mă întorc la PSD, doar dacă PSD face o schimbare adevărată, nu doar Dragnea. Acum PSD a ajuns mai rău decât PRM. Are un discurs xenofob, populist, antieuropean, foloseşte teme de un populism sinistru, deci dacă PSD redevine un partid de centru stânga, dar în sens european, în sensul reformelor, în sensul bunei guvernări, Pro România e gata să facă alianţe, să sprijinim la nivel local, de exemplu, la nivel judeţean, în Parlament. Le-am spus asta primarilor, dacă vor dori să candideze la PSD sau vor de la Pro România, important e însă ca oamenii să ştie mai jos că există această alternativă pentru că foarte mulţi le-au spus primarilor <<nu ne mai cereţi să votăm cu PSD, cu Dragnea şi Dăncilă>>. Eu ştiu că Timişul e campion la absenteism la vot şi dacă nu au cu cine să voteze, nu îşi strică duminica. Nu e uşor să ne facem cunoscuţi, dar muncim la acest lucru”, a declarat Ponta.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Fostul premier a mai spus că va candida la alegerile europarlamentare pe primul loc pe lista partidului pe care îl conduce şi se aşteaptă ca acelaşi lucru să îl facă şi Liviu Dragnea.
”Eu voi fi locul unu pe listă, nu vreau să merg la Bruxelles, dar vreau să legitimez lista celor care vor merge cu nişte obiective clare, înţeleg că domnul Orban va fi la PNL locul unu, domnul Cioloş la partidul său şi mă aştept ca şi domnul Dragnea să fie primul la PSD pentru ca liderii politici să îi legitimeze, să arate sprijinul pentru cei care vor merge la Bruxelles şi atunci o să mergem şi la Lugoj ,şi la Variaş, şi peste tot cu buletinul de vot unde pe locul unu e Ponta, Orban, Dragnea”, a declarat Ponta.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în primăvara anului viitor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.