Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a declarat că teoretic anumite tipuri de alegeri pot fi comasate, nefiind neconstituţional acest lucru, de exemplu cele parlamentare cu cele prezidenţiale. Întrebat dacă este fezabil să fie aduse alegerile prezidenţiale spre cele locale, să fie devansate la primul tur, cum şi-a dori PNL, preşedintele AEP a precizat că nu ar dori să facă speculaţii şi a adăugat că „în momentul în care stabileşti data alegerilor, atunci trebuie să ai în vedere toate posibilităţile şi atunci evident că va fi consultată şi Autoritatea Electorală Permanentă, dacă acest lucru poate fi făcut sau nu”.
„Teoretic, anumite tipuri de alegeri pot fi comasate. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, de exemplu, pot fi comasate. Nu ar fi neconstituţionale. Curtea Constituţională s-a pronunţat că ele pot fi desfăşurate în acelaşi timp. Rămâne în sarcina Guvernului să stabilească datele şi cum anume se vor desfăşura ele”, a afirmat Toni Greblă, întrebat marţi la Parlamrnt dacă e posibilă comasarea alegerilor
Întrebat dacă este fezabil să fie aduse alegerile prezidenţiale spre cele locale, să fie devansate la primul tur, cum şi-a dori PNL, preşedintele AEP a răspuns: „Eu nu aş vrea să fac astfel de speculaţii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Eu pot să mă pronunţ atunci o autoritate guvernamentală va lua o decizie. Aşa dacă ne facem planul fiecare şi în luna august poţi să le desfăşori, ca idee. Însă, în momentul în care stabileşti data alegerilor, atunci trebuie să ai în vedere toate posibilităţile şi atunci evident că va fi consultată şi Autoritatea Electorală Permanentă, dacă acest lucru poate fi făcut sau nu. Dacă m-am băga în această dispută politică, atunci aş încălca statutul de neutralitate pe care Autoritatea trebuie să îl aibă. Trebuie să mă înţelegeţi că nu vă pot răspunde contrafactual – ce s-ar întâmpla dacă”, a continuat el.
PNL ar vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în luna septembrie, au precizat surse politice. Scenariul este în discuţie însă nu a fost agreat în cadrul coaliţiei de guvernare. Pentru a se putea pune în practică, decizia ar urma să fie luată până cel târziu în luna februarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...