Social-democraţii îşi definitivează miniştrii din Cabinetul Ciucă, lista Guvernului şi programul de guvernare urmând să fie depuse marţi, în Parlament. Miercuri vor fi audiaţi miniştrii, iar joi se va da votul de învestire, în plenul reunit. Potrivit unor surse din PSD, Secretariatul General al Guvernului ar urma să fie condus de Marian Neacşu, care a fost numit de Parlament, în 2019, vicepreşedinte la ANRE.
În 2019, a fost numit de Parlament vicepreşedinte la ANRE.
Sorin Grindeanu urmează să fie unul dintre vicepremierii din Cabinetul Ciucă, celălalt vicepremier fiind Kelemen Hunor, de la UDMR.
În PSD mai sunt discuţii în privinţa unor portofolii. Astfel, la Economie, unde este vehiculat numele lui Radu Oprea, a apărut şi varianta Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Şi la Apărare, unde este Vasile Dîncu, sunt discuţii privind nominalizarea acestuia.
Lista miniştrilor PSD
În Cabinetul Nicolae Ciucă, miniştrii PSD vor fi:
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...