Co-preşedintele AUR, George Simion, a negat duminică, la Prima TV că ar fi ”omul Moscovei”, susţinând că Federaţia Rusă, în ultimii ani, sub diferitele ei forme statale, a fost unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare duşman pentru România. El a precizat că AUR nu este împotriva Uniunii Europene şi împotriva NATO.
George Simion a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, dacă este omul Moscovei, deoarece a fost acuzat de premierul Florin Cîţu că a luat bani de la Ambasada Rusiei.
“Exclus, Florin Cîţu spune multe gogomănii, multe aberaţii în goana lui de a deveni cel mai important om din România după Klaus Iohannis. Avem o senatoare lipoveancă, doamna Dochia Aelenei, dar noi ne-am luptat cu Federaţia Rusă, cu propaganda Federaţiei Ruse în câmp deschis, în Basarabia. Vrem să recuperăm Basarabia şi din punct de vedere geopolitic consider Federaţia rusă în ultimii 200 de ani, sub diferitele ei forme statale, ca fiind unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare duşman pentru România. Au făcut multe rele pe teritoriul României, mă gândesc la teritoriul României de la Nistru până la Tisa, cum gândea şi Mihai Eminescu şi nu aş putea să îi consider prieteni. Cu siguranţă în spaţiul public au fost tot felul de minciuni, că suntem împotriva UE şi împotriva NATO”, a transmis George Simion.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă susţine o apartenenţa României la NATO şi la Uniunea Europeană, liderul AUR a răspuns: “Absolut, la Uniunea Europeană, dar o Uniune Europeană a naţiunilor, vrem o Europă a naţiunilor, nu vrem un suprastat federal, o federaţie a statelor europene, cum se doreşte. Există un curent destul de puternic în momentul ăsta, dominant, al birocraţiei de la Bruxelles care asta vrea şi poziţionările partidelor actuale din România merg în acelaşi sens, să cedăm cât mai multă suveranitate de la Bucureşti către Bruxelles. Noi nu ne dorim acest lucru”.
Simion a menţionat că nu poate fi vorba de prietenie cu Rusia în cazul AUR, ci în cazul Germaniei.
“Dar nu poate fi vorba de prietenie cu Rusia în cazul nostru, poate fi vorba de prietenie cu Rusia la Berlin, de exemplu, în cazul Germaniei. (…) Sunt legături puternice şi numai cine nu înţelege un pic de istorie nu înţelege la ce va duce asta pentru că întotdeauna Germania şi Rusia au fost prieteni, după aia s-au certat şi când s-au certat ei, am avut noi de suferit, polonezi şi restul lumii”, a precizat Simion.
Co-preşedintele AUR a mai fost întrebat care ar trebui să fie partenerul strategic al României: Uniunea Europeană sau SUA.
“Statele din interiorul Uniunii Europene, statele din vecinătatea României şi desigur partenerul nostru euro-atlantic care cred că ar trebui să intervină mai mult şi să susţină proiectul Intermarium, proiectul interbelic Intermarium, actuala conferinţă a celor trei mări: Marea Baltică Marea Adriatică şi Marea Neagră. Nu cred că politica noastră de obedienţă, de a asculta de tot ce vine de la Berlin şi de la Bruxelles este în favoarea noastră. Eu îmi doresc mult mai mult să dezvoltăm împreună cu America şi vedeţi şi în America sunt schimbări de viziune de la guvernarea republicană, la actuala guvernare democrată, care văd că şi-a schimbat un pic percepţia asupra Europei de Est, dar eu îmi doresc pe termen lung nişte state puternice aici în estul Europei, care să fie un garant că ce s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial nu se va mai întâmpla niciodată, pactul Ribbentrop – Molotov, înţelegerea între Hitler şi Stalin pentru cei doi criminali ai istoriei au fost prieteni şi au colaborat în repetate rânduri până să înceapă acel conflict şi am avut de suferit noi, polonezii şi toate popoarele din zonă”, a explicat Simion.
El a precizat că nu are simpatii legionare.
“Nu am simpatii legionare, nu suntem un partid de extremă dreapta, suntem un partid clasic conservator, care priveşte către viitor şi nu către trecut”, a afirmat Simion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.