Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum un an PNL era cotat la 14%. „PNL are peste 13.000 de consilieri locali, peste 500 de consilieri judeţeni”, a mai precizat el. Acesta a mai spus că este făcută renumărarea voturilor la Bistriţa, acolo unde PNL părea că a pierdut primăria la cinci voturi, „dar existau câteva secţii suspecte cu voturi anulate, aşa că am cerut renumărarea voturilor”. Bogdan a adăugat că partidul a cerut renumărarea şi la Vrancea, un scorul este de sub 0,26% în favoarea PSD.
„Le mulţumesc tuturor peste 2,3 milioane de români care au acordat încrederea lor PNL şi mai ales echipei PNL, celor 280.000 de membrii şi activişti care au făcut o campanie excepţională. Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% la vot politic, o chestiune care ne onorează şi, în acelaşi timp, ne obligă pentru ceea ce va urma în următoarea perioadă a acestui an electoral. Sigur că pentru noi, care în urmă cu un an de zile eram cotaţi la 14 procente, dublarea procentului electoral la votul politic ne demonstrează că românii au ales în bună cunoştinţă de cauză, corect şi în funcţie de realizările noastre atât la centru, cât şi în teritoriu, în comunele şi judeţele conduse de liberali. PNL are peste 13.000 de consilieri locali, peste 500 de consilieri judeţeni. PNL a recâştigat fiefurile din Sectorul 1, Bucureşti, şi îl felicit pe George Tuţă, a recâştigat Braşovul, prin George Scripcaru, la o diferenţă de peste 4.000 de voturi, şi merită felicitată echipa de la Braşov, Adrian Veştea, George Scripcaru. De asemenea, am intrat în inima zonei roşii a României şi am câştigat, prin Mario De Mezzo, oraşul Slatina, cu un vot copleşitor. De asemenea, în urmă cu foarte puţin timp, s-a încheiat numărătoarea paralelă şi am câştigat Botoşaniul. La Botoşani, Iftime a câştigat la 241 de voturi preşedinţia Consiliului Judeţean”, a afirmat Rareş Bogdan, luni la sediul partidului din Modrogan. Se renumără voturile la Bistriţa, acolo unde PNL, în urmă cu foarte puţin timp, părea că a pierdut primăria la cinci voturi, vorbim de zeci de mii de voturi exprimate şi diferenţa era de cinci voturi, dar existau câteva secţii suspecte cu voturi anulate, aşa că am cerut renumărarea voturilor. La Vrancea scorul este de sub 0,26% în favoarea PSD, iar PNL a cerut renumărarea voturilor la Vrancea.
El a mai anunţat judeţele şi oraşele în care a câştigat PNL.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„La Iaşi PNL rămâne cea mai importantă forţă politică din Capitala Moldovei şi ieşenii îşi reafirmă sprijinul pentru Chirica şi Alexe. La Oradea şi Bihor am câştigat. La Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu câştigă iar preşedinţia judeţeului. La Alba câştigă ambii. Am câştigat nu mai puţin de 8 din 11 oraşe ale judeţului Alba. La Cluj preşedinţia CJ e câştigată de Alin Tişe, de asemenea Emil Boc câştigă cel de-al şaselea mandat la Cluj Napoca. La Arad am câştigat preşedinţia CJ. La Ilfov, Hubert Thuma e câştigător detaşat al alegerilor locale. La Giurgiu scor de peste 60% al PNL, am câştigat atât primăria, cât şi preşedinţia CJ. La Constanţa am câştigat preşedinţia CJ, şi Vergil Chiţac câştigă iar Primăria. La Braşov, Adrian Veştea şi George Scripcaru. La Sibiu, Daniela Câmpean câştigă”, a adăugat Bogdan.
De asemenea, Rareş Bogdan a anunţat că liberalii au câştigat opt mandate sigure de europarlamentar, poate chiar nouă, după ce va fi făcută redistribuirea, iar acest al nouălea mandat să fie al lui Alexandru Muraru.
„Deci Partidul Naţional Liberal obţine, de asemenea, pe scorul politic pentru Parlamentul European, opt mandate sigure, iar în acest moment la numărarea finală a voturilor este posibil să luăm, la redistribuire, în funcţie de jocul rezultatului pe independenţi şi pe S.O.S., şi UDMR, şi al nouălea mandat, pentru Alexandru Muraru, pentru Bruxelles şi Strasbourg. Ca o chestiune importantă pentru România şi pentru PNL, familia politică din care face parte PNL, EPP, câştigă în forţă alegerile europarlamentare la nivelul celor 27 de state din Europa, cu 191 de mandate din totalul de 720, fiind forţa politică care obţine cel mai mare scor, la peste 55 de mandate de grupul socialiştilor europeni, cu 135, la peste 100 de mandate în plus faţă de gruparea Renew a domnului Macron şi, la mare distanţă, de trei ori mai mult decât gruparea doamnei Meloni, de asemenea, a doamnei Le Pen, Bardella, adică ID şi ECR”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.
El a transmis felicitări românilor pentru „pentru mesajul de forţă pe care l-au dat împotriva extremismului”.
„Vreau să îi felicit pe români pentru mesajul de forţă pe care l-au dat împotriva extremismului. Extremiştii în România nu au trecere, iar la Bruxelles, la Washington, la Tel Aviv, la Londra, la Paris, la Roma, acest semnal va fi reiterat, va fi întărit de către reprezentanţii PNL, reprezentanţii României, pentru că în nu mai puţin de 11 state europene extremiştii au avut scoruri substanţiale sau au ieşit pe locurile 2 în alegeri – Franţa, Italia, Ungaria, Belgia, Austria, Slovacia, locul 2 în Germania, Polonia, Slovenia”, a conchis Bogdan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.