Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu s-a abţinut miercuri la votul privind moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, potrivit listei de vot final de pe site-ul Camerei Deputaţilor. De altfel, liderul PSD a fost singurul parlamentar al PSD care s-a abţinut la vot.
Potrivit listei de vot final, a votat pentru moţiunea de cenzură şi împotriva ministrului Energiei Daniel Florea, care, deşi apare în grupul PSD, şi-a depus recent demisia din cadrul formaţiunii.
Voturile în favoarea moţiunii simple au venit de la USR - 37 de voturi, AUR- 24 de voturi şi neafliaţi, 23 de voturi.
Liderul PSD Marcel Ciolacu declara, în urmă cu o zi, la Focşani, despre moţiunea împotriva ministrului Virgil Popescu, ce va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, că sub nicio formă nu poate să-i îndemne pe colegi să voteze o moţiune iniţiată de ”cei care au împins spre această liberalizare a preţurilor”.
”Este exclus ca această alianţă să se rupă până în anul 2024”, dădea asigurări liderul PSD.
Moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 85 de voturi pentru, 191 de voturi contra şi o abţinere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...