Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi afirmă că decizia DIICOT în Dosarul 10 august ”trebuie luată ca atare şi respectată”, dar precizează că există o prerogativă disciplinară a Ministerului de Interne. ”Devine esenţial să aflăm rezultatele anchetei interne pentru identificarea şi sancţionarea celor care se fac responsabili de abuzurile comise împotriva protestatarilor paşnici”, susţine deputatul. Acesta consideră că fără sancţiuni şi îmbunătăţiri legislative, ”10 august va fi un precedent periculos pentru funcţionarea în limite constituţionale a instituţiilor de forţă” şi anunţă că ”lucrurile nu vor rămâne aşa în privinţa represiunii coordonate de PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ca orice hotărâre a procurorilor sau a judecătorilor, decizia DIICOT în dosarul 10 august trebuie luată ca atare şi respectată, aceasta putând fi verificată doar în cadrul unui control ierarhic deja anunţat. Sute de protestatari nevinovaţi din societatea civilă - dar şi membri ai PNL sau ai Opoziţiei anti-Dragnea - au fost răniţi şi gazaţi atunci, deci nemulţumirea socială este împărtăşită sincer de fiecare liberal”, a scris pe Facebook deputatul liberal Ovidiu Raeţchi.

Acesta anunţă că ”există, însă, o prerogativă disciplinară ce poate fi folosită de Ministerul de Interne”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În contextul de azi, devine esenţial să aflăm rezultatele anchetei interne pentru identificarea şi sancţionarea - măcar pe linie disciplinară! - a celor care se fac responsabili de abuzurile comise împotriva protestatarilor paşnici. În plus, pe o serie de capitole relevante cercetarea penală continuă - şi am încredere că procurorii vor face dreptate. Fără sancţiuni şi îmbunătăţiri legislative, 10 august va fi un precedent periculos pentru funcţionarea în limite constituţionale a instituţiilor de forţă şi, implicit, pentru democraţia din România”, a mai scris Raeţchi.

Liberalul arată că ”lucrurile nu vor rămâne aşa în privinţa represiunii coordonate de PSD”.

”Lucrurile se vor schimba şi în privinţa modului în care Jandarmeria gestionează adunările publice, pentru că proiectul de lege menit să lărgească dreptul de protest este finalizat, semnat şi intră deja pe circuitul legislativ. Lucrurile nu vor rămâne aşa”, a mai adăugat deputatul.

Dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a fost clasat în ceea ce priveşte săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa coordonatorilor intervenţiei forţelor de ordine. 

Urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz şi neglijenţă în serviciu în cazul unor jandarmi care ”au exercitat violenţe nejustificate împotriva unor protestatari” a fost declinată către Parchetul Militar. 



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.