Preşedintele PNL Ludovic Orban spune că nu exclude o posibilă demisie a premierului Viorica Dăncilă, care ar fi "din ce în ce mai descumpănită şi mai nesigură". El afirmă că liberalii pregătesc o moţiune de cenzură care ar putea votată şi de parlamentari ai coaliţiei de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Orban a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că PNL va depune o moţiune de cenzură, dar că momentul când se va întâmpla acest lucru trebuie bine ales.

“Să nu creadă Dragnea că obiectivul moţiunea de cenzură este abandonat de PNL decât că îl pregătim cu foarte multă minuţiozitate pentru că nu avem la dispoziţie decât o singură moţiune de cenzură pe sesiunea parlamentară. Momentul în care depunem această moţiune trebuie ales cu foarte multă dibăcie astfel încât să poţi să obţii maximum de voturi din partea unor parlamentari care nu vor face parte dintre semnatarii moţiunii”, a afirmat Orban.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

El susţine că există o nemulţumire în rândul parlamentarilor care susţin coaliţia de guvernare, iar unii dintre aceştia ar putea vota moţiunea de cenzură.

“Pot să vă spun că este nemulţumire din ce în ce mai puternică în partidul de guvernământ. Există fără discuţie şi în relaţia dintre PSD şi ALDE o stare de tensiune, sunt o mulţime de alţi parlamentari care ar putea să voteze o moţiune de cenzură pentru că îşi dau seama că nu că România se duce în cap pentru că probabil le pasă foarte puţin PSD-iştilor şi celor de la ALDE, dar că se duc ei în cap dacă îi mai ţin pe Dragnea şi pe Dăncilă”, a afirmat Orban.

Întrebat dacă i se pare posibilă o demisie a premierului Dăncilă, liderul liberal a răspuns: “Nu exclud această variantă. Nu pot decât să spun că urmărind din apariţiile publice, mi se pare din ce în ce mai descumpănită, din ce în ce mai nesigură, iar a mai comis o gafă, nu mai putem ţine pasul cu viralele despre gafele doamnei Vasilica Viorica Dăncilă. Să nu stai să asculţi şi imnul celălalt chiar mi se pare că asta e o regulă elementară de protocol. Plus că mi se pare foarte panicată, aşa. Şi lui Dragnea şi lui Dăncilă le cam fuge pământul de sub picioare".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.