Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit, miercuri, în şedinţa de Guvern, coaliţiei de guvernare, el arătând că se poate constata că atunci când avem o coaliţie stabilă, am putut să inspirăm încrederea partenerilor sociali. Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine, a mai spus premierul, el afirmând că au reuşit să operaţionalizeze prima cerere de plată din PNRR şi au transmis-o şi pe a doua, iar în felul acesta, în anul 2023 aproximativ 9 miliarde de euro din valoarea totală a fondurilor cuvenite prin PNRR se află în ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În plan intern, aş dori să subliniez şi să mulţumesc coaliţiei de guvernare. S-a putut şi se poate constata că atunci când avem o coaliţie stabilă, constituită din partidele care şi-au asumat responsabilitatea guvernării, PNL, PSD şi UDMR, practic prin această stabilitate am putut să inspirăm încrederea tuturor partenerilor sociali, de asemenea să inspirăm încredere partenerilor noştri externi care au văzut în România o oportunitate de investiţii, o oportunitate care s-a concretizat în cea mai mare sumă a investiţiilor străine directe”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Şeful Executivului a spus că din estimările BNR, ”încheiem anul 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ciucă a mai arătat că a fost anul în care au operaţionalizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar prin fazele trimestriale au trebuit să îndeplinească jaloanele şi ţintele, în conformitate cu cerinţele şi reformele pe care şi le-au asumat.

”Am reuşit să operaţionalizăm prima cerere de plată şi am transmis-o şi pe a doua. În felul acesta, în anul 2023 aproximativ 9 miliarde de euro din valoarea totală a fondurilor cuvenite prin PNRR se află în ţară”, a mai spus premierul Ciucă.

El a dat asigurări că în perioada următoare ”vor urmări cu aceeaşi tenacitate şi determinare ca jaloanele şi ţintele din PNRR să fie îndeplinite pentru a putea îndeplini obiectivele de reformă şi investiţii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.