Ministrul Finanţelor Publice a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern s-a aprobat o Ordonanţă de guvern pentru finanţarea puternică a economiei româneşti, care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astăzi, Guvernul a aprobat o ordonanţă de guvern pentru finanţarea puternică a economiei româneşti, a spus ministrul Finanţelor, precizând că OUG prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere. 

”Au fost aprobate programele IMM Prod, care reprezintă o trecere de la economia de consum la cea de producţie, programul Rural Invest. Finanţarea pentru aceste două programe, împreună, este de 4 miliarde”, a mai afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Despre programul pentru construcţii, el a afirmat că acesta se referă la IMM-uri şi investiţiile la scară mică, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei. 

De asemenea, un program nou, Inovation, care înseamnă sprijin pentru companiile româneşti care vor să acceadă pe pieţele externe, un sprijin pentru export dar şi pentru ceea ce înseamnă transpunerea invesţiilor şi a brevetelor. 

Câciu a anunţat că tot astăzi s-a aprobat în şedinţa de Guvern proiectul privind băncile de dezvoltare din România, proiect pe care speră ca Parlamentul să îl adopte în regim de urgenţă, pentru că acest tip de bănci vor ajuta la dezvoltarea economiei româneşti prin investiţii direcţionate către sectoarele productive. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.