Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, despre scutirea de impozitare a pensiilor militare la plafonul de 3000 de lei, că la fel ca toate celelalte, este o idee ce aparţine 100% PNL iar colegii din PSD au uitat de pensionarii militari şi acum inventează scuze şi acuze. ”De fapt nu s-au gândit la ei niciodată, şi-au dat seama prea târziu şi doar pentru că e campanie electorală”, a cpmentat Stroe la acuzaţiile aduse de purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, care îi acuzase pe liberali că au ajuns să inventeze măsuri la care, în realitate, s-au opus în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Colegii din PSD au uitat de pensionarii militari şi acum inventează scuze şi acuze. De fapt nu s-au gândit la ei niciodată. Şi-au dat seama prea târziu şi doar pentru că e campanie electorală”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, pe Facebook. 
 
Stroe arată că ”scutirea de impozitare a pensiilor militare la plafonul de 3000 de lei, la fel ca toate celelalte, este o idee ce aparţine 100% PNL”.
 
”Este o corecţie, de fapt o reparaţie, pentru sute de mii de beneficiari - pentru că PSD a uitat de aceşti pensionari. PSD nu poate să arate nici măcar o ciornă pe un şerveţel unde ei au propus aşa ceva. Nu există nici un amendament propus de PSD săptămâna trecută în Comisii şi se poate vedea în documentele oficiale. Propunerea PSD nu a existat. Pentru că, dacă ar fi existat, PNL ar fi votat-o imediat, aşa cum a susţinut de la bun început neimpozitarea tuturor pensiilor sub 3000 de lei”, subliniază liberalul. 
 
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
Potrivit lui Stroe, ”PSD preferă sloganuri de campanie, în loc de acţiuni şi de susţinerea unor măsuri de bun augur - chiar dacă nu le aparţin, chiar dacă cei din PSD au greşit sau poate aveau ordin politic să uite de ce acele pensii”.
 
”Nu poţi să dezinformezi, doar pentru că e campanie electorală”, arată deputatul PNL. 
 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, afirmă, marţi, că liberalii ”reacţionează la scorurile politice jenante cu care sunt creditaţi” şi ”au ajuns să inventeze măsuri la care, în realitate, PNL s-a opus în Parlament”, referindu-se la creşterea pragului de impozitare a pensiilor militare la 3.000 de lei. Reacţia lui Romaşcanu vine după ce deputatul PNL Florin Roman a anunţat că ministrul liberal al Finanţelor, Marcel Ioan Bolos, va pune azi în dezbatere publică un proiect de OUG, prin care creşte de la 2000-3000 de lei plafonul de neimpozitare pentru pensionarii din Armata şi sistemul de siguranţă şi ordine publică, la solicitarea PNL.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.