Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, afirmă că, ”în România sau în oricare parte a lumii, de vreo 15-20 de ani” a constatat că ”fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic mondial”, iar partidele care pierd alegerile sau nu obţin scorul electoral pe care şi l-au propus susţin că ”s-au furat voturile”. ”Nu am găsit niciun vot furat pe undeva”, susţine Ton Greblă, în acest context.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Indiferent cât de bine va fi organizat un tur de scrutin, în România sau în oricare parte a lumii, de vreo 15-20 de ani am constatat că fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic mondial, nu numai la noi. Ţin minte, în tinereţea mea, primul lucru după ce erau prezentate exit-poll-urile, ieşea şeful Opoziţiei, cel care pierduse alegerile, felicita învingătorul, zicea ceva despre măsurile pe care le ia cu propriul partid care a pierdut alegerile. Acum, de foarte multe ori se întâmplă, repet, nu numai în România, ci în aproape toată lumea, ca acel competitor care a pierdut alegerile sau nu a obţinut scorul pe care şi l-a propus, să invoce faptul că s-au furat voturile”, a declarat Toni Greblă, joi, într-o conferinţă de presă. 
 
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
El a adăugat că nu a găsit nicăieri ”voturi furate”.
 
”Nu am găsit niciun vot furat pe undeva. E o exprimare probabil nefericită, dar e expresia uzuală, s-au furat voturile. Votul nu are cum să fie furat, el este înscris, ştampila aia reprezintă votul şi exprimarea votului pentru alegător, nu poate fi furat de acolo”, a spus Toni Greblă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.