Premierul Marcel Ciolacu a precizat, referitor la ceea ce s-a întâmplat în centrele pentru îngrijire în care bătrâni erau torturaţi, că nu are nicio milă pentru „ticăloşii” care au făcut astfel de lucruri. „Ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert”, a mai spus liderul PSD. Şeful Executivului a adăugat că prioritatea va fi verificarea şi reanalizarea autorizaţiilor la toate centrele pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi. El a mai spus că a solicitat mininistrului Justiţiei soluţionarea prioritară a acestor cauze. De asemenea, începând de luni, ministrul Muncii va începe discuţiile cu reprezentanţii cultelor pentru ca acestea să se implice în sprijinirea şi ajutarea acestor persoane vulnerabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu am nicio milă pentru ticăloşii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că aşa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert. Am văzut infractori sunt peste tot în lume, de asemenea ticăloşi, oameni dezumanizaţi total. Cred că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. La fel să vedem funcţionari publici complici care s-au vândut acestor ticăloşi. Avem trei priorităţi: toate centrele pentru copii, vârstnici şi dizabilităţi vor fi verificate iar autorizaţiile lor reanalizate, în decurs de o săptămână, acţiunea de verificare urmând a se face sub coordonarea prefecţilor. Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afara de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile, casele şi pensiile”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică la Guvern. 

El a adăugat că a stabilit cu ministrul Justiţiei Alina Gorghiu să fie soluţionate juridic prioritar aceste speţe. Premierul a mai făcut apel la culte să se implice în favoarea persoanelor vulnerabile şi a adăugat că ministrul Muncii Marius Budăi va începe, de luni, discuţiile în acest sens cu reprezentanţii cultelor religioase.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Complexitatea infracţiunilor este una care depăşeşte imaginaţia noastră. Am stabilit cu ministrul Justiţiei ca soluţionarea acestor cauze să fie o prioritate. În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, dar şi către organizaţiile neguvermanentale care activează în domeniul social: avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ţine de latura socială: asistenţă, în primul rând, pentru persoanele vulnerabile. Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat, repet, o dezumanizare totală, a unor persoane pe care eu nu le pot spune şi nu le pot numi oameni. Ministerul Muncii, începând de luni, va sta de vorbă cu toţi reprezentanţii cultelor, cu secretariatul Cultelor şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru acorduri pentru implicarea în această activitate. ”, a mai precizat Ciolacu.

Şeful Executivului a mai afirmat că sistemul trebuie schimbat, iar de la începerea sesiunii parlamentare vor fi făcute modificări legislative, astfel încât nimeni să nu se sustragă răspunderii şi să îşi facă treaba în acest domeniu al îngrijirii persoanelor vulnerabile.

„Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare şi control”, a mai spus Marcel Ciolacu.

El a precizat că este nevoie de „clarificarea” sistemului din punct de vedere legislativ, în aşa fel încât „să nu mai existe portiţe pentru nimeni”, iar „cine nu îşi face treaba să plece acasă”. 

„Cine are de făcut o treabă să o facă, iar cine  nu-şi face treaba să răspundă, iar cine nu înţelege să îşi facă treaba, să plece acasă. Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu.Vorbim de copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, cele mai vulnerabile persoane. Sunt ferm convins că, în viitoarea sesiune, împreună cu toţi partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens”, a conchis Ciolacu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.