Deputatul Cristian Seidler (USR) a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre motivarea CCR privind desfiinţarea pensiilor parlamentarilor, declarată neconstituţională, că în această explicaţie a deciziei Curtea spune o minciună, iar toată ideea că s-a discutat pe repede înainte e falsă, şi foloseşte un fals. El arată că judecătorii CCR spun că proiectul de lege a fost depus în data de 16 februarie 2021, deşi documentul oficial arată, cu semnătura Camerei Deputaţilor, că data depunerii a fost 9 februarie.
Deputatul USR a arătat că, în motivarea deciziei, Curtea Constituţională spune că ”propunerea legislativă că a fost depusă în data de 16 februarie 2021, dar documentul cu proiectul depus are data de 9 februarie 2021, existând şi pe site-ul Camerei Deputaţilor.
”Curtea spune o minciună în decizia sa. Toată ideea că s-a discutat pe repede înainte e falsă, şi foloseşte un fals”, a arătat Seidler.
Deputatul USR a precizat că nu a existat, într-adevăr, o dezbatere pe acest proiect, dar la fel nu sunt dezbătute alte proiecte care ajung legi. ”Sunt proiecte şi la Cameră şi la Senat, când comisia dă raport în aceeaşi zi în care se votează şi nu au fost respinse sau declarate neconstituţionale”, a afirmat deputatul.
El a vorbit şi de motivarea CCR privind un posibil abuz al puterii, faptul că Opoziţia nu are şansa să îşi spună părerea, arătând că legea de desfiinţare a pensiilor parlamentarilor a fost depusă de ei, de Opoziţie şi votată de toate partidele, mai puţin UDMr care s-a abţinut.
”Pe cine de cine apără? Apără interesele foştilor parlamentari, având trei reprezentanţi în cadrul CCR, domnul Dorneanu, Enache, fost şi noul preşedinte al CCR, ambii personal beneficiari ai pensiilor foştilor parlamentari. Pe aceştia îi apără de poporul care nu ar dori să le plătească pensiile speciale”, a mai comentat Seidler.
CCR a publicat vineri motivarea deciziei din 5 mai prin care a stabilit că este neconstituţională Legea de eliminare a pensiilor speciale - Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.