Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la TVR, că partidele sunt conştiente că ar fi nevoie de o dată sau de un reper fix pentru alegerile parlamentare, pentru ca data lor să nu se apropie din ce în ce mai mult de sărbători şi pentru a evita calculele şi "artificiile" în stabilirea lor, având în vedere prevederile Constituţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cioloş a explicat că motivul pentru care Executivul a anunţat data de 11 decembrie pentru alegerile parlamentare este că data de 4 decembrie s-ar fi suprapus zilelor libere ale românilor, iar mai devreme nu s-ar fi putut constituţional.

"Primul weekend după 30 noiembrie (...) ar fi fost 4 decembrie, deci ar fi fost această posibilitate. În niciun caz 27 noiembrie, pentru că ar fi însemnat că dacă preşedintele ar fi convocat Parlamentului nu mai târziu de 20 de zile de la data alegerilor am fi intrat peste mandatul Parlamentului actual", a spus el.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Cioloş a afirmat că românii urmează să aibă câteva zile libere la începutul lunii decembrie, astfel încât nu ar fi fost oportun să fie organizate alegeri.

"Obiectivul nostru a fost de a ne asigura că un număr cât mai mare cu drept de vot sunt în situaţia de a participa la vor", a adăugat premierul.

Cioloş a spus că şi ultimele alegeri parlamentare au avut loc pe 9 decembrie, "deci nu e o diferenţă foarte mare de timp", însă, potrivit Constituţiei, data avansează către sărbători la fiecare ciclu electoral.

"Există riscul ca în felul acesta la fiecare alegeri să mergem mai încolo în decembrie. Partidele politice sunt conştiente de acest lucru şi de faptul că ar trebui o dată fixă cumva sau un reper fix în Constituţie ca să evităm aceste calcule şi aceste artificii pentru a rezolva problema", a spus premierul.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat, miercuri, că alegerile parlamentare vor fi organizate pe data de 11 decembrie, urmând ca actul normativ care stabileşte detaliile să intre în vigoare la data de 12 septembrie.

"S-a format o majoritate care susţine această dată, PNL, UDMR, PMP şi UNPR. Susţineau data de 4 decembrie doar PSD şi ALDE", a explicat Iolu motivele pentru care s-a ales data de 11 decembrie.

Până acum au fost discutate ca variante datele de 27 noiembrie, 4 decembrie şi 11 decembrie, PSD dorind una dintre primele două variante, în timp ce PNL a arătat că alegerile nu pot fi organizate decât pe 11 decembrie.

În 27 noiembrie nu putea fi organizate alegerile întrucât nu se încheia mandatul actualului Legislativ, iar Constituţia stabileşte că alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului.

Cei care s-au opus datei de 4 decembrie au adus ca argument faptul că în acea perioadă sunt multe zile libere, iar mulţi alegători nu se vor afla în circumscripţii.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că premierul Dacian Cioloş ”face jocul” PNL în privinţa stabilirii datei alegerilor parlamentare, adăugând că liberalii nu vor câştiga sau pierde alegerile în funcţie de acest lucru. El a mai spus că interesul este ca la alegeri să vină cât mai mulţi români, însă cu cât se înaintează data spre luna decembrie există o posibilitate mai mare ca vremea să fie rea, iar oamenii să nu poată să vină la vot.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.