Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul de angajare pentru postul de acar, oferindu-i întrebările şi răspunsurile la testul scris.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, vineri, că Gheorghe Şoldan, şeful Diviziei Trafic în cadrul CFR SA – Sucursala Regională CF Constanţa, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

”În perioada mai-septembrie 2024, adică la datele de 24 mai 2024, 20 iunie 2024, 06 august 2024 şi 11 septembrie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de acar la Sucursala Regională CF Constanţa, inculpatul ar fi primit de la o martoră denunţătoare suma totală de 11.500 de lei, cu scopul de a-i facilita câştigarea concursului de angajare, prin remiterea întrebărilor şi răspunsurilor de la testul scris”, au precizat procurorii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.