Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, precizează că în perioada 17-30 octombrie se află în concediu în SUA, pe care l-a programat de acum şase luni, iar petiţiile privind OUG pe legile justiţiei sunt analizate şi apoi va fi luată o decizie.
”Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea precizează că perioada concediului de odihnă, pe care îl efectuează în Statele Unite ale Americii (17-30 octombrie 2018) a fost programată în urmă cu 6 luni, iar biletele de avion şi serviciile hoteliere au fost achitate în data de 2 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Avocatului Poporului.
Acesta face şi precizări în legătură cu solicitările de atacare la CCR a OUG privind legila justiţiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Referitor la solicitările de formulare a unei excepţii directe de neconstituţionalitate cu privire la O.U.G. nr. 92/2018, Avocatul Poporului afirmă că toate petiţiile având acest obiect, sunt analizate de către specialiştii Biroului contencios constituţional şi recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenţi, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul comparat în materie, precum şi concluziile Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), după care urmează a fi luată o decizie”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.