Şeful Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Sectorului 3, Iancu Robert Marian, a fost trimis în judecată de cptre procurorii DNA, pentru efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Ar fi cumpărat terenuri în apropierea Capitalei şi le-a pus la dispoziţia asociaţilor pentru proiecte imobiliare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului IANCU ROBERT MARIAN, comisarul-şef de poliţie, cu funcţia de Şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei sectorului 3 (SICE3), pentru comiterea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia,  una în formă simplă, iar alta în formă continuată (7 acte materiale)”, anunţă, marţi, DNA.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2015-2024, în incompatibilitate cu funcţia de ofiţer de poliţie, ar fi efectuat operaţiuni financiare comerciale în legătură cu dezvoltări imobiliare prin care a obţinut profituri totalizând 883.716 euro.  

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Inculpatul ofiţer de poliţie ar fi investit în terenuri cu potenţial din proximitatea municipiului Bucureşti pe care le identifica şi le alegea împreună cu asociaţii săi, dezvoltatori imobiliari, le cumpăra după negocieri şi le punea imediat la dispoziţia asociaţilor pentru ca aceştia să construiască locuinţele din proiectele imobiliare. Inculpatul îşi securiza profitul prin contracte de vânzare a terenurilor la preţuri substanţial mai mari (care includeau partea sa din profitul realizat de asociaţi din vânzarea locuinţelor construite), dar al căror termen de plată era foarte lung, atipic pentru o vânzare cu transmiterea imediată către cumpărător a imobilului înstrăinat”, a transmis DNA.

Procurorii precizează că, pe lângă investiţiile financiare, comisarul-şef de poliţie făcea pentru constructor diferite prestaţii, precum verificări de firme şi terenuri pretabile dezvoltării imobiliare, folosind în acest scop resursele poliţieneşti de care dispunea (timpul de lucru, baze de date ONRC, autospeciala de poliţie).

”În intervalul de aproape 9 ani, ofiţerul ar fi acţionat constant, în funcţie de disponibilităţile financiare, fără întreruperi semnificative, dar etapizat astfel încât să nu «livreze» mai mult de un imobil pe an calendaristic şi să fie nevoit să se înregistreze în scop de colectare TVA. În anul 2023, în incompatibilitate cu funcţia de ofiţer de poliţie şi în scopul obţinerii de profituri necuvenite, ar fi cumpărat împreună cu administratorul unei pieţe din Sectorul 3, un teren în jud. Giurgiu pentru înfiinţarea unui centru de comercializare a legumelor”, a mai transmis DNA.

În vederea confiscării speciale a sumei de 883.716 euro, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpatului şi asupra unor sume de bani datorate inculpatului.

Dosarul a fost transmis la Tribunalul Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.