Fostul ministru Elena Udrea - aflată în detenţie după ce a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute - oferă o soluţie pentru reducerea cheltuielilor - temă intens discutată în acest zile - propunând, într-o postare pe Facebook, ca deţinutii care nu au săvârşit fapte cu violenţă şi nu sunt un pericol pentru societate, categorie în care ar intra şi ea, să-şi execute pedepsele la locul de muncă. Udrea prezintă şi calcule privind economiile realizate astfel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Guvernul are o "gaură" de 20 de miliarde de Ron în buget, motiv pentru care a trecut la tăierea cheltuielilor. ​O soluţie ( despre care am mai vorbit) prin care nu doar ca ar scăpa de nişte cheltuieli inutile, uriaşe, dar ar putea şi sa aducă bani la buget este reducerea numărului de deţinuţi. ​Aşa cum am mai spus, statul cheltuie cu întreţinerea unui deţinut 7500 de Ron pe luna, cât 4 pensii. În condiţiile în care sunt aproape 24000 de deţinuţi în penitenciare, plus încă vreo 10000 de arestaţi preventiv, care stau degeaba, nu muncesc, deci nici nu au cum sa se reabiliteze astfel, trageţi şi dumneavoastră concluziile! ​Dacă dintre aceştia, cei care nu au săvârşit fapte cu violentă şi nu sunt un pericol pentru societate ar fi trimişi să-şi execute pedepsele la locul de muncă, nu doar că s-ar economisi banii plătiţi pentru întreţinerea lor, dar s-ar şi încasa sume importante la buget; plus avantajul reabilitării lor şi al reintegrării în societate prin munca. Totodată, acestora li s-ar da şi posibilitatea de a fi alături de familii şi de a se putea îngriji de acestea, aşa cum se întâmplă în toată EuropaŢ, scrie Udrea.
​Ea afirmă că un calcul exemplificativ arata că, ”dacă din cei 24000 de deţinuţi, un minim de 9000 ar executa pedepsele în libertate la locul de munca şi fiecare ar cotiza 1000 de Ron pe luna la bugetul de stat, la care s-ar adăuga taxele şi impozitele aferente, ar însemna că, în loc să cheltuie 68000000 de Ron pe lună, statul ar încasa aproximativ 24000000 de Ron pe acelaṣi interval de timp”.
Fostul ministru subliniază că, în plus, astfel s-ar găsi şi forţa de muncă atât de necesară pentru sprijinirea economiei şi, implicit, a bugetului ţării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.