Inspecţia Judiciară a făcut public marţi protocolul cu SRI, precizând că în niciuna dintre procedurile administrative de verificare a activităţii şi conduitei judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, derulate în intervalul în care Protocolul a fost în vigoare, nu a solicitat şi nu a transmis Serviciului Român de Informaţii date şi informaţii şi nici nu a fost exercitată nici o acţiune disciplinară ca efect al protocolului.
"În niciuna dintre procedurile administrative de verificare a activităţii şi conduitei judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, derulate în intervalul în care Protocolul a fost în vigoare, Inspecţia Judiciară nu a solicitat şi nu a transmis Serviciului Român de Informaţii ,date şi informaţii. De asemenea, în acelaşi interval nu a fost exercitată nici o acţiune disciplinară ca efect al protocolului", precizează instituţia.
De asemenea, menţionează că a solicitat, la data de 28 martie 2018, declasificarea „Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii”, încheiat la data de 29 februarie 2016 şi că protocolul şi-a încetat efectele la 8 martie 2017.
"Subliniem că toate acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară au fost întemeiate exclusiv pe situaţii de fapt constatate nemijlocit de inspectorii judiciari, fără alte date şi informaţii furnizate în temeiul Proctocolului ori a vreunei colaborări cu alte entităţi", afirmă IJ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.