Comisia Europeană a făcut public, marţi, contractul semnat cu laboratoarele Sanofi şi GSK prin care precomanda vaccinul lor anti-Covid, al treilea document de acest tip dezvăluit de Bruxelles în virtutea transparenţei, informează AFP.
La presiunea eurodeputaţilor, care critică tranzacţii opace cu industria farmaceutică, Comisia a publicat deja contractele cu compania germană CureVac şi cu cea suedeză şi britanică AstraZeneca.
Executivul european, care negociază în numele a 27 de state şi care a semnat până în prezent şase contracte pentru a rezerva 1,2 miliarde de doze, asigură că este păstrată confidenţialitatea atât timp cât firmele implicate îşi dau acordul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La fel ca documentele publicate precedent, din contractul Sanofi-GSK, accesibil online, au fost cenzurate numeroase elemente considerate "sensibile": calendarul provizoriu al livrărilor, preţurile şi sumele date în avans de UE pentru a susţine dezvoltarea vaccinului, fabricile în cauză, etc.
Comisia a semnat la mijlocul lui septembrie acest contract cu compania franceză Sanofi şi cu cea britanică GSK pentru a rezerva până la 300 de milioane de doze din vaccinul lor aflat în dezvoltare.
"Sanofi şi GSK depun toate eforturile lor pentru a asigura furnizarea volumelor indicate şi să respecte calendarul livrărilor", dar "cantităţile anticipate şi calendarele sunt orientative şi bazate" pe ipotezele de fabricare la momentul contractului, potrivit textului.
Bruxelles-ul rezervă dozele, dar depinde apoi de statele membre să plaseze comenzi ferme laboratoarelor şi să aibă grijă de problemele logistice.
Preţul pe doză va creşte cu "un cost suplimentar" (suma exactă a fost cenzurată) dacă achiziţiile totale efectuate de către state nu depăşesc 150 de milioane de doze.
În caz contrar, cele două laboratoare nu vor fi considerate responsabile în cazul unor proceduri ale terţilor, de consecinţe negative sau de efecte secundare care rezultă din dezvoltarea vaccinurilor, statele fiind obligate să acopere orice despăgubire precum şi costurile de apărare ale celor două grupuri... cu excepţia cazurilor specifice, cenzurate în documentul publicat.
În caz contrar, Sanofi şi GSK asigură "să ofere cel puţin 200 de milioane de doze" pentru o iniţiativă internaţională care vizează să aprovizioneze ţările cele mai vulnerabile.
Vaccinul proteic recombinat dezvoltat de Sanofi şi GSK, iniţial anunţat pentru vara 2021, este aşteptat, în cel mai bun caz, până la sfârşitul anului. Studiile clinice s-au dovedit a fi mai puţin bune decât se aştepta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.