Fostul preşedine american Donald Trump a reacţionat după ce a fost pus sub acuzare în cazul Stormy Daniels, afirmând că demersul reprezintă persecuţie politică şi interferenţă electorală la cel mai înalt nivel din istorie, iar despre procurorul care a decis acuzarea sa a susţinut că este finanţat de George Soros şi că este ”o ruşine”. Trump a avertizat că această vânătoare de vrăjitoare se va întoarce împotriva lui Joe Biden.
Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan, după o anchetă privind banii plătiţi starului porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii privind o presupusă relaţie, devenind primul fost preşedinte al SUA care se confruntă cu acuzaţii penale.
„Aceasta este persecuţie politică şi interferenţă electorală la cel mai înalt nivel din istorie”, a afirmat Trump, acuzându-i pe democraţi că, încă înainte ca el să devină preşedinte, au fost angajaţi într-o vânătoare de vrăjitoare pentru a distruge mişcarea Make America Great Again.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vă amintiţi de asta aşa cum îmi amnintesc şi eu: Rusia, Rusia, Rusia; Hoaxul Mueller; Ucraina, Ucraina. , Ucraina; Farsă de demitere 1; Farsă de demitere 2; percheziţie ilegală şi neconstituţională la Mar-a-Lago; şi acum aceasta”, scrie Trump.
„Democraţii au minţit, au înşelat şi au furat în obsesia lor de a încerca să-l ”prindă” peTrump”, dar acum au făcut ceva de neconceput - acuzând o persoană complet nevinovată într-un act de interferenţă electorală flagrantă. Niciodată până acum în istoria naţiunii noastre nu s-a mai făcut acest lucru”, susţine fostul preşedinte.
El acuză că democraţii au înşelat de nenumărate ori de-a lungul deceniilor, inclusiv spionându-i campania, dar implicarea sistemului de justiţie pentru a pedepsi un oponent politic, care se întâmplă să fie un preşedinte al Statelor Unite şi de departe principalul candidat republican la Preşedinţie, nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.
„Procurorul din Manhattan, Alvin Bragg, care a fost ales şi finanţat de George Soros, este o ruşine. În loc să oprească valul de criminalitate fără precedent din New York City, el face treaba murdară a lui Joe Biden, ignorând crimele, spargerile şi atacurile de care ar trebui să se ocupe. Aşa îşi petrece timpul Bragg!, afirmă fostul preşedinte.
„Cred că această vânătoare de vrăjitoare se va întoarce masiv împotriva lui Joe Biden. Poporul american îşi dă seama exact ce fac aici democraţii din stânga radicală. Toată lumea poate vedea asta. Aşa că mişcarea noastră şi partidul nostru - uniţi şi puternici - îl vor învinge mai întâi pe Alvin Bragg şi apoi îl vom învinge pe Joe Biden şi o să-i îndepărtăm din funcţie pe fiecare dintre aceşti democraţi necinstiţi, astfel încât să putem FACE AMERICA MĂREAŢĂ DIN NOU", conchide Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.