Fostul preşedinte Donald Trump a ajuns luni dimineaţa (ora locală) la tribunalul unde urmează să fie judecat pentru nereguli financiare în dosarul supranumit Stormy Daniels, caz în care riscă o condamnare ce nu l-ar împiedica să candideze din nou în toamnă la preşedinţia SUA, însă în mod sigur îl aduce în istorie: este primul fost şef al Casei Albe care este judecat penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Donald Trump a apărut la tribunalul din Manhattan în jurul orei locale 9:30 (16:30, ora României) cu o mină sobră şi a făcut o scurtă declaraţie reporterilor: "Aceasta este o persecuţie politică", a declarat Trump înainte de a intra în sala de judecată. El a spus că este "un asalt asupra Americii".

"Nu a existat niciodată aşa ceva", a punctat el intrând apoi în sala care era mai mult goală şi unde aşteptau deja procurorii, relatează CNN.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Trump este obligat să asiste la proces, care va începe cu selecţia juraţilor.

El trebuie să răspundă acuzaţiilor legate de o plată pe care a făcut-o, în campania electorală din 2016, către vedeta porno Stormy Daniels, pentru ca a aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o. Plata în sine nu este ilegală, dar banii nu au fost trecuţi ca atare în evidenţele contabile ale campaniei sale electorale din 2016, iar pentru aceasta Donald Trump s-a ales cu 34 de capete de acuzare pentru nereguli financiare.

Procesul, unde riscă o condamnare de la 0 la 4 ani închisoare, i-ar putea complica încercarea de a recâştiga Casa Albă, dar nu îl va împiedica să candideze.

Selecţia juriului este de aşteptat să dureze aproximativ o săptămână, urmată de declaraţiile martorilor. Este de aşteptat ca procesul lui Trump să dureze cu totul între şase şi opt săptămâni.

Trump a intrat într-o sală de judecată în mare parte goală imediat după ora 9:30. S-a întors să se uite la reporterii din dreapta sa înainte de a merge la masa apărării împreună cu avocaţii săi.

Practic, primele demersuri sunt legate de selecţia celor 12 juraţi. Judecătorul Juan Merchan a făcut public chestionarul la care vor răspunde toţi potenţialii juraţi.  Printre cele 42 de întrebări se numără ce instituţii media urmăresc potenţialii juraţi, dacă au participat vreodată la un miting al lui Trump şi dacă susţin mişcări precum QAnon, Proud Boys sau Antifa. Chestionarul îi întreabă, de asemenea, dacă au convingeri puternice despre Trump sau despre caz. O altă întrebare sună astfel: "Aveţi sentimente sau opinii despre modul în care este tratat domnul Trump în acest caz?".

Unele persoane pot fi descalificate automat din juriu pe baza răspunsurilor lor la chestionar. 

Aproximativ 100 de potenţiali juraţi la un moment dat sunt aşteptaţi să fie aduşi în sala de judecată, unde avocaţii apărării şi ai acuzării le vor adresa întrebări. 

Avocaţii pot respinge pe oricine "din motive întemeiate" atunci când răspunsurile lor sugerează că persoana respectivă ar putea să nu fie imparţială. De asemenea, fiecare parte poate respinge 10 juraţi, pentru aproape orice motiv. Procedura se încheie atunci când sunt aleşi 12 juraţi şi până la şase supleanţi, scrie Reuters.

CITEȘTE ȘI Începe procesul lui Trump la New York. Selecţia juraţilor, prima etapă, o provocare într-un oraş cu opinii puternice

În timp ce o condamnare nu i-ar interzice lui Trump să preia din nou funcţia în cazul în care îl va învinge pe preşedintele democrat Joe Biden, un sondaj Reuters/Ipsos din această săptămână a arătat că ar putea fi un factor esenţial pentru alegători. O proporţie de 64% dintre alegătorii înregistraţi în sondajul efectuat pe parcursul a cinci zile, care s-a încheiat luni, au descris acuzaţiile ca fiind cel puţin "oarecum grave", comparativ cu 34% care au spus că acuzaţiile nu sunt grave.

Trump a pledat nevinovat pentru falsificarea înregistrărilor fiscale pentru a ascunde plata legată de o întâlnire sexuală pe care vedeta porno Stormy Daniels spune că au avut-o. Trump neagă că ar fi avut această întâlnire cu Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, dar a plătit-o totuşi, în campania din 2016, pentru a păstra tăcerea.

Trump s-a folosit în mod obişnuit de problemele sale juridice pentru a obţine sprijin politic şi pentru a strânge fonduri. El se foloseşte frecvent de reţeaua sa socială pentru a-l ataca pe judecătorul Merchan şi pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, un democrat care a intentat procesul. Trump îi acuză pe aceştia că au pus la cale un complot pentru a-i zădărnici campania electorală.

CITEȘTE ȘI Cine este Stormy Daniels, femeia aflată în centrul procesului intentat lui Trump pentru banii tăinuiţi

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.