Casa Albă discută intens despre trimiterea vicepreşedintelui Kamala Harris la Varşovia şi Bucureşti în zilele următoare, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, confruntată cu invazia rusă, scrie The Hill, citând surse apropiate discuţiilor.
Conform sursei citate, discuţiile implică trimiterea lui Harris să viziteze trupele staţionate în România, dar este posibil ca vicepreşedintele american să meargă şi la graniţa cu Ucraina, confruntată cu un val de refugiaţi.
Vizita ar putea avea loc săptămânile viitoare, a declarat o sursă, care a precizat că nu există discuţii referitoare la prezenţa preşedintelui Joe Biden în regiune, date fiind implicaţiile logistice mai mari.
Biroul vicepreşedintelui Harris a refuzat să comenteze pe tema acestor planuri, însă un oficial al Casei Albe a declarat că Harris a fost "profund implicată în interacţiunile administraţiei americane cu aliaţii şi partenerii".
Harris, care a revenit recent de la Conferinţa de Securitate de la Munchen, a vorbit săptămâna aceasta cu premierii Poloniei şi României, precum şi cu alţi lideri din statele europene aliate, pe tema reacţiei la invazia rusească în Ucraina, notează The Hill, subliniind că scopul discuţiilor a fost acela de a sublinia forţa şi unitatea alianţei.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, marţi, o convorbire telefonică cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris.
”În cadrul dialogului, a fost analizată situaţia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Vicepreşedintele SUA a transmis mulţumiri României pentru sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni. Totodată, a fost remarcată importanţa solidarităţii manifestate de aliaţi pe Flancul Estic al NATO, care întăreşte garanţiile de securitate”, a transmis, Guvernul, într-un comunicat de presă.
La rândul său, Casa Albă a precizat, într-un comunicat de presă, că vicepreşedintele Kamala Harris a avut cinci convorbiri separate cu liderii europeni de pe flancul estic al NATO - premierii Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României - pentru a discuta despre răspunsul colectiv la invazia nejustificată şi neprovocată de către Rusia a Ucrainei.
”Au discutat, de asemenea, răspunsul robust al NATO. În urma summitului extraordinar al NATO din 25 februarie, vicepreşedintele şi liderii europeni au analizat ajustările recente şi viitoare ale poziţiei forţelor americane şi NATO în Europa, inclusiv desfăşurarea a mii de trupe americane şi capacităţile critice pentru a ne consolida postura de descurajare şi apărarea colectivă. În fiecare apel, vicepreşedintele a reafirmat angajamentul nostru ferm faţă de articolul 5 al NATO”, se arată în comunicat.
Potrivit documentului, Kamala Harris a reiterat sprijinul constant pentru poporul Ucrainei, inclusiv prin asistenţă economică, de securitate şi umanitară.
”Vicepreşedintele a menţionat că vom continua să sprijinim Ucraina şi vecinii Ucrainei în timp ce aceştia se ocupă de fluxurile de refugiaţi şi de alte nevoi umanitare. Ea a salutat paşii deja întreprinşi pentru a oferi refugiu celor care fug de violenţă. În sfârşit, vicepreşedintele a reafirmat sprijinul SUA pentru regulile şi normele internaţionale care au adus pacea şi securitatea în Europa de la al Doilea Război Mondial şi care au servit drept fundament al Alianţei NATO. Ea a menţionat că vom fi statornici şi uniţi cu aliaţii noştri în apărarea acestor principii”, a mai transmis Casa Albă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.