Statele Unite au lansat miercuri, în Elveţia, negocieri în vederea unui armistiţiu în Sudan, în pofida lipsei armatei sudaneze, care contestă formatul acestor negocieri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Războiul din Sudan opune, începând din aprilie 2023, armata - condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan - şi paramilitari din cadrul Forţelor de Susţinere Rapidă (FSR) - conduşi de fostul adjunct al acestuia, generalul Mohammed Hamdane Daglo -, un conflict care a aruncat această ţară pe marginea prăpastiei foametei.

”A venit timpul ca armele să tacă!”, a declarat pe X Emisarul Special american însărcinat cu Sudanul Tom Perriello, după deschiderea reuniunii într-un loc secret, din motive de securitate.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Acest apel a fost preluat de către sute de sudanezi care manifestau în faţa sediului ONU la Geneva, între care şi Amani Maghoub, care a venit de la Londra.

”Situaţia este atât de gravă, încât vrem ca războiul să se oprească imediat. Vrem ca militarii să participe la negocieri, vrem pace, vrem dreptate”, a declarat ea AFP.

”Asta trebuie să înceteze. Poporul sudanez a suferit destul”, a declarat Lina Rasheed, o co-organizatoare a manifestaţiei.

Runde de negocieri precedente, la Jeddah, în Arabia Saudită, au eşuat, iar la sfârşitul lui iulie Washingtonul a invitat armata şi paramilitarii să participe la negocierea unui armistiţiu în Elveţia.

Aceste negocieri vizează totodată o lărgire a accesului umanitar şi implementarea unui Mecanism de Control şi Verificare care să garanteze implementarea oricărui acord.

Paramilitarii au acceptat invitaţia, însă Sudanul, condus de facto de către comandantul armatei, şi-a exprimat în urmă cu câteva zile dezacordul cu privire la formatul negocierilor şi boicotează masa negocierilor.

Însă ”putem face mai mult împreună, dacă FAS (Forţele Armate sudaneze) trimit o delegaţie”, a declarat pe X, înainte de reuniune, Perriello.

”ILUZIE”

Washingtonul şi-a exprimat dorinţa ca aceste negocieri să dureze maximum zece zile.

Ele au loc sub co-patronajul Arabiei Saudite şi Elveţiei şi includ - ca obsevatori - Uniunea Africană (UA), Egiptul, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi ONU.

Guvernul sudanez contestă prezenţa EAU.

Statele Unite consideră, din contră, că EAU ar putea, împteună cu Egiptul, să fie ”garanţii” unui eventual acord.

”Statele Unite au încercat să creeze iluzia unui moment de impuls pentru a forţa FAS să coopereze (...), Însă era vorba despre o cacealma, iar Foţele Armate sudaneze au dat-o peste cap pentru că ştiu că comunitatea internaţională este împărţită”, apreciază Cameron Hudson de la Centrul de Studii Strategice Internaţionale de la Washington.

”Singutul mijloc de a-i aduce să discute este forţa brutală: fie riscul de a pierde războiul pe câmpul de luptă, fie riscul unei adevărate izolări diplomatice şi riscul unei adevărate devastări economice”, însă ”niciuna dintre aceste presiuni nu există în prezent”, a declarat el AFP.

ULTIMUL SPITAL DIN EL-FASHER, ATINS

Războiul s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi a provocat o criză umanitară majoră, potrivit ONU care, la fel ca ONG-urile şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), denunţă obstacole în calea acţiunii umanitare.

Un acces sigur şi  fără oprelişti ”nu are trebui să depindă de o încetare a ostilităţilor sau de o soluţionare a conflictului”, a subliniat într-o conferinţă de presă reprezentantul Progarmului Médecins sans frontières (MSF) în Sudan, Vittorio Oppizzi.

La începutul lui august, un organism susţinut de ONU a anunţat că războiul a aruncat în foamete tabăra de la Zamzam, situată în apropiere de oraşul asediat el-Fasher, capitala statului Darfurul de Nord.

De la începutul lui mai, confruntări armate violente de desfăşoară la el-Fasher, singura dintre capitalele celor cinci state din Darfur care nu se află pe mâna FSR şi care o asediază.

Emergency Lawyers - o grupare a unor avocaţi sudanezi care documentează atrocităţile comise de la începutul războiului - a semnalat ”o creştere a tirurilor de artilerie oarbe ale FSR asupra unor zone civile” în această săptămână, mai ales la el-Fasher şi Omdurman, unde semnalează atacuri aeriene vizând o şcoală, un autobuz care transporta civili şi un spital.

Potrivit unui comunicat MSF, începând de la 10 august cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte peste 130 de persoane au fost rănite la el-Fasher.

Alt atac a avut loc la 11 august împotriva unui spital saudit susţinut de MSF, ultimul spital public din oraş capabil să îngrijească răniţi, care a ”cauzat pagube importante şi a lăsat instituţia operaţională doar parţial”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.