Aeroportul din Palma de Mallorca, unul dintre cele mai frecventate din Spania în arhipelagul Baleare, a fost nevoit să se închidă timp de aproape patru ore, vineri, după ce mai mulţi pasageri ai unui avion care a aterizat de urgenţă au fugit, potrivit autorităţilor aeroportuare, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avionul, care efectua un zbor între Maroc şi Turcia, a fost deviat către Palma de Mallorca, unde a aterizat de urgenţă din cauză că unui pasager i s-ar fi făcut rău, a indicat Garda Civilă pentru AFP. 

În timpul evacuării pasagerului cu presupuse probleme, în jur de 20 de pasageri au profitat de ocazie pentru a fugi din avion. Două persoane au fost arestate, a precizat Garda Civilă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit cotidianului El Pais, anchetatorii lucrează la ipoteza unui plan de intrare ilegală în Spania. 

Pasagerul care s-a plâns de stare de rău a fost transportat la spital unde a fost declarat în stare perfectă de sănătate şi arestat de poliţie pentru "ajutor la imigraţia ilegală şi încălcarea legii privind străinii", potrivit cotidianului.              

Unul dintre pasagerii care l-a însoţit la spital a dispărut şi el, precizează El Pais, care a anunţat alte cinci arestări. 

Conform aplicaţiei FlightRadar24, aparatul deturnat era un Airbus A320 al companiei Air Arabia Maroc, care efectua un zbor între Casablanca şi Istanbul.

Din cauza acestui incident, 13 avioane cu destinaţia Palma au fost deviate către alte aeroporturi, şi 16 zboruri de plecare au avut importnate întârzieri, potrivit autorităţilor aeroportuare. Aeroportul a fost redeschis către miezul nopţii, vineri seară, după aproape patru ore de închidere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.