Rusia a anunţat, marţi, că a testat cu succes noul său sistem de apărare antiaeriană S-500, Moscova accelerând în ultimii ani dezvoltarea de noi arme pe fondul tensiunilor cu Occidentul, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Noul sistem S-500 a efectuat exerciţii de tragere asupra unei ţinte balistice de mare viteză", a indicat într-un comunicat Ministerul rus al Apărării. "Ţinta a fost atinsă", adaugă acest comunicat al armatei ruse, care a difuzat pentru prima dată imagini ale S-500 în acţiune. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestei surse, S-500 va fi desfăşurat într-o unitate din regiunea Moscovei atunci când toate testele vor fi încheiate. 

Rusia afirmă că S-500, cu o rază maximă de acţiune de 600 de kilometri, "nu are echivalent în lume". 

Ele trebuie să înlocuiască sistemele S-400, încă relativ moderne şi vândute recent în mai multe ţări între care Turcia, stârnind proteste din partea NATO şi a Statelor Unite. 

La începutul lui iulie, comandantul Forţelor Aerospaţiale Ruse, Serghei Surovikin, a indicat faptul că S-500 trebuie "să distrugă rachete cu rază medie şi, dacă este necesar, rachete internaţionale în ultima parte a traiectoriei lor". 

S-500 "pot distruge şi rachete hipersonice", a precizat el în ziarul armatei ruse Krasnaia Zvezda.

Pe fondul tensiunilor cu ţările occidentale, Rusia a multiplicat în ultimii ani dezvoltarea de noi arme. 

Luni, Rusia a anunţat un nou test reuşit al rachetei hipersonice Zircon, care face parte din gama de arme "invicibile" lăudate de preşedinte Vladimir Putin. Acesta trebuie să viziteze marţi salonul aerospaţial MASK-2021 de lângă Moscova, unde va fi dezvăluit un nou avion de vânătoare rus. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.