Autorităţile ruse primit să repare ”erori” comise în cadrul mobilizării decretate de către preşedintele rus Vladimir Putin în războiul rus din Ucraina, în urma convocării unor persoane scutite - care au depăşit vârsta, bolnave sau din alte motive -, care a provocat un val de indignare, relatează AFP.
Vladimir Putin sublinia miercuri, când a anunţat această ”mobilizare parţială” a rezerviştilor în Ucraina, că numai persoane cu experienţă militară sauu competenţe ”pertinente” vor fi chemate să se ducă la război.
Însă mai multe cazuri ale unor persoane care au depăşit vârsta luptei, bolnave sau scutite din alte motive au provocat un val de indignare pe reţele de socializare, punând autorităţile într-o situaţie stânjenitoare şi de îngrijorare.
”CAZURI IMPROPRII DE MOBILIZARE”
În regiunea Volgograd (sud-vest), un militar pensionar, în vârstă de 63 de ani, care suferă de un diabet grav şi probleme cerebrale a fost trimis la un centru de antrenament la care a fost convocat, potrivit autorităţilor.
În aceeaşi regiune, directorul unei mici şcoli rurale, Aleksandr Faltin, în vârstă de 58 de ani, a primit ordinul de mobilizare, în pofida faptului că nu a făcut armata. După ce fiica sa a publicat o înregistare video pe reţele de socializare, foarte repostat, acesta s-a putut întoarce acasă.
Preşedinta Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, Valentina Matvienko, a mustrat sec autorităţile regionale care supervizează mobilizarea - o recunoaştere neobişnuită a unor disfuncţionalităţi.
”Cazuri improprii de mobilizare (...) provoacă discuţii animate în societate şi pe reţele de socilizare”, deplânge ea într-un comunicat postat pe Telegram.
”Unii consideră, se pare, că este mai important să-şi prezinte raportul rapid decât să îndeplinească corect o misiune importantă pentru stat. Asemenea excese sunt absolut inacceptabile”, spune ea.
”Faceţi în aşa fel încât mobilizarea parţială să fie făcută cu respectarea totală a criteriilor anunţate. Şi fără să comiteţi o singură greşeală”, ordonă ea.
”SUBMINAREA ÎNCREDERII”
Aceste derive sunt un nou exemplu al dificultăţii organizării încă de la început a ofensivei Rusiei în Ucraina.
Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a anunţat înlocuirea celui mai înalt gradat însărcinat cu probleme logistice cu generalul Mihail Mizinţev, un nume greu în Statul Major rus.
Autorităţile prezintă mobilizarea unor persoane scutite drept nişte cazuri izolate, însă declaraţiile lor trădează o îngrijorare faţă de indignarea cu care le răspunde o parte a populaţiei.
Sâmbătă, preşedintele Consiliului Drepturilor Omului de la Kremlin, Valeri Fadeiev, l-a îndemnat pe ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu ”să rezolve în mod urgent problemele” constatate de la începutul mobilizării, pentru a nu ”submina încrederea populaţiei”.
El a citat exemplele a 70 de bărbaţi cu familii şi copii numeroşi mobilizaţi în Republica rusă Bureatia, în Siberia de est, şi ale unor infirmiere şi moaşe fără vreo experienţă militară din regiunea Sverdlovsk, în Ural, convocate ”sub ameninţarea unor proceduri judiciare” în caz de refuz.
Valeri Fadeiev i-a criticat, de asemenea, pe cei care ”înmânează ordine de mobilizare la ora două noaptea, ca şi cum ne-ar lua pe toţi drept nişte (dezertori)”. Această metodă creează o ”nemulţumire”, a avertizat el.
”PRELUAREA PERSONALĂ, ÎN MÂNĂ, A CERERILOR LOCUOTORILOR”
În această situaţie, guvernatorii regiunilor Vladimir, în apropiere de Moscova, şi Leningrad (nord-vest) au promis ca persoanele mobilizate ”din greşeală” să se întoarcă acasă.
Guvernatorul din leningrad, Aleksandr Drozdenko, a cerut duminică şefilor districtelor din regiunea sa ”să primească personal, în mână, cererile locuitorilor şi să se ocupe de fiecare dosar”.
Mai mulţi studenţi au acuzat că au fost convocaţi, în pofida faptului că autorităţile au promis că ei vor fi scutiţi.
Sâmbătă seara, Vladimir Putin a semnat un decret care prevede o scutire a tuturor celor care studiază în universităţi sau şcoli de formare profesională de stat.
Altă situaţie contoversată priveşte cazul manifestanţilor împotriva ofensivei ruse în Ucraina, care au primit ordinul de mobilizare în timpul arestului.
Kremlinul a declarat că nu vede nimic ”ilegal” în asta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.